Mihaela Huncă: „Sistemul educațional din România este în pragul colapsului!“ 1
#coronavirus #pandemie Politic Ultima Ora

Mihaela Huncă: „Sistemul educațional din România este în pragul colapsului!“

Sistemul educațional din România este în pragul colapsului! În contextul subiectelor de interes național în gestionarea crizei generate de epidemia de COVID 19, principala preocupare a ministrului Educației este să elaboreze metodologii de schimbare din funcție a inspectorilor școlari generali și adjuncți, susține deputatul Mihaela Huncă, membru Pro România.

“Comunicarea scenariilor și a măsurilor pe care Ministerul Educației și Cercetării le-a luat în contextul pandemiei de COVID 19 a lăsat până acum de dorit, fapt ce a generat de cele mai multe ori haos în rândul întregului sistem educațional.  Profesorii nu știu ce li se va pregăti, părinții și bunicii sunt debusolați, iar elevii lăsați într-o incertitudine totală! În aceste condiții, Monica Anisie emite un ordin privind aprobarea metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare si de director al Casei Corpului Didactic. Ba, mai mult, inspectorii școlari generali din județele Cluj, Timiș, Brașov, Hunedoara, Bistrița, Maramureș, Sălaj, Alba, Vâlcea, au fost deja schimbați din funcție“, a declarat deputatul botoșănean Mihaela Huncă.

Parlamentarul Pro Europa mai spune că acestea sunt preocupările unui ministru care nici la această oră nu ne-a comunicat cum se vor desfășura examenele elevilor din anii terminali.

“Primesc zilnic zeci de întrebări de la elevi și părinți. Cum poate ministrul să impună elevilor și părinților, din Suceava, de exemplu, sau din alte zone cu focare de COVID, să meargă sau să-i trimită la școală și să devină un experiment pentru societate? Părinții și elevii se tem, în condițiile în care singurele măsuri de protecție vor fi așezarea răsfirată în bănci și măsurarea temperaturii. S-a gândit, doamna ministru, că unii copii pot face febră și de la stres? Ei ce fac, pierd examenul în condițiile stabilite de minister? Consider că este timpul ca altcineva, mai competent, să răspundă acestor întrebări, deloc simple, de viață și de moarte pentru elevii, părinții și bunicii românilor“, încheie deputatul Mihaela Huncă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.