EXCLUSIV! Șocant! Medicii se revoltă împotriva Ministerului Sănătății! 1
#coronavirus Exclusiv Sănătate

EXCLUSIV! Șocant! Medicii se revoltă împotriva Ministerului Sănătății!

Ca urmare a contextului epidemiologic actual, Ministerul Sănătății anunța în luna martie că examenele și concursurile organizate de minister se amână.

Astfel, examenul pentru obținerea titlului de medic specialist – sesiunea 19 martie 2020 și concursurile pentru ocuparea de post din unitățile sanitare au fost amânate până la o dată care va fi anunțată ulterior, stârnind furia cadrelor medicale.

Doi medici rezidenți, Silviu Vlăsceanu și Irina Mărculescu, au depus și o petiție în acest sens.

Iată petiția cadrelor medicale:

PETIȚIE

  1. Subsemnatul, VLĂSCEANU SILVIU  GABRIEL,  în calitate de medic, ce am finalizat programul de pregătire în rezidențiat în SPECIALITATEA  CHIRUGIE TORACIĂ,  în data de 20.01.2020.
  2. Subsemnata, MĂRCULESCU IRINA – ȘTEFANIA, medic rezident SPECIALITATEA EPIDEMIOLOGIE, an terminal cu finalizarea pregătiri în rezidențiat în data de 15.06.2020.

AMBII Inițiatori ai acestei petiții;  ÎNSCRIȘI LA EXAMENUL DE MEDIC SPECIALIST ALĂTURI DE ÎNCĂ 713 COLEGI LA NIVEL NAȚIONAL – CONCURS CE TREBUIA SĂ SE DESFĂȘOARE ÎN PERIOADA      19 MARTIE – 20 APRILIE 2020. Odată cu decretul prezidențial din 16 martie 2020 prin care a fost instituită STAREA DE URGENȚĂ, conform site-ului Ministerlui Sănătații, această sesiune de examen a fost  AMÂNATĂ.

 Deoarece în cadrul Parlamentului României – Camera deputaților există un proiect de lege cu privire la „întărirea capacității administrative a sistemului sanitar” dorim sa vă aducem la cunostiință urmatoarele:

                VĂ SOLICITĂM ORGANIZAREA UNEI SESIUNI DE EXAMEN DE MEDIC SPECIALIST, ÎNTR-UN TIMP CÂT MAI SCURT DUPĂ RIDICAREA STĂRII DE URGENȚĂ.

                PROPUNERE: Sesiunea de examen de medic specialist 19 martie 2020 poate fi suprapusă, cu sesiunea de medic primar din data de 06 iulie 2020 – toti avem dosarele depuse.

Pentru a ne întării cererea de mai sus, vă anexăm câteva din motivele prezentei, însotite de o parte din cererile expres ale colegilor la nivel național.

–              Amânarea acestui examen ne afectează cariera profesională

–              Văduveste sistemul medical românesc de munca unei generații de medici

–              Mare parte dintre cei menționați nu au niciun venit deoarce nu pot profesa, neavând titulatura de medic specialist

–              Mulți dintre colegii noștrii au terminat specialitatea până în data de 16 martie 2020 si nu beneficiază de prelungirea acordată prin OG 40/2020, unii dintre ei au finalizat în anul 2019 pregătirea în rezidențiat – acestia sunt șomeri

–              Exista medici rezidenti străini cu forma de rezidențiat cu plată anuală, nici aceștia nu pot avea niciun venit deoarece nu au titulatura necesară

–              Așa cum se pot organiza examenele naționale, BACALAUREATUL, examenele de admitere; considerăm necesar și organizarea acestei sesiuni de medic specialist fiind extrem de importantă

–              Toți cei 713 candidați înscriși avem dosarele deja depuse din luna februarie 2020 și toti am platit taxa de examen in cuantum de 300 RON fiecare

–              Toți cei 713 candidați înscriși avem anexate la dosarele depuse – certificate medicale(apt/inapt) pentru prezentarea la examen ce exipră după o perioadă de timp.

–              Amânarea acestei sesiuni până în  octombrie 2020 nu ar fi corectă deoarece; conform anului 2019 când au fost aproximativ 3000 de candidati înscriși în sesiunea de atunci, considerând un număr similar și în 2020 se va ajunge la o cifră de aproximativ 4000 de candidați-  în octombrie 2020

–              Cum se va putea organiza examenul, dacă  va fi un nou val al pandemiei covid 19?

–              Având în vedere numărul de 713 candidați la nivel națonal față de aproximativ 4000 în octombrie 2020 considerăm că pe centre univeristare și specialități se poate susține examenul respectând normele de distanțare necesare 

–              Amânarea acestei sesiuni până în octombrie 2020 nu ar fi corectă deoarce în toamnă NE PUTEM REGĂSI ÎN ACEIAȘI STARE DE URGNȚĂ, LA FEL CA ÎN PREZENT.

VĂ RUGĂM RESPECTUOS SĂ ANALIZAȚI TOATE POSIBILITĂȚILE NECESARE.

ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ, DECIDENTUL POLITIC GĂSEȘTE SOLUȚII CREATIVE ȘI ADAPTATE VREMURILOR.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.