Atac dur la Orban din partea USR: „E rușinos că s-a format o adevărată cultură de stigmatizare a muncitorilor migranți“ 1
#coronavirus Politic psd Ultima Ora

Atac dur la Orban din partea USR: „E rușinos că s-a format o adevărată cultură de stigmatizare a muncitorilor migranți“

Și totuși, cine a făcut posibilă plecarea la munca din abatoare sau la cules de sparanghel?! Este absolut rușinos că în ultimii ani s-a format o adevărata cultură de denigrare și stigmatizare a muncitorilor migranți români.

După cum probabil știți, un număr de peste 1.000 de români de la o companie de prelucrare a cărnii din din Germania s-au îmbolnăvit până acum de COVID-19. Din păcate, numărul de cazuri va crește.

Pe lângă problema de acum a infectării cu noul coronavirus, românii au avut și au în continuare de înfruntat și alte probleme, precum exploatarea, abuzurile și chiar anumite forme de sclavie. Acest lucru nu a fost semnalat doar în Germania, ci și în Marea Britanie, unde un studiu recent arată că muncitorii români sezonieri sunt, alături de bulgari, cei mai expuși la astfel de practici.

Această problemă nu este de ieri, de azi, ci de foarte multă vreme. Acum doi ani, am interpelat Ministerul Afacerilor Externe (http://cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=53164&idl=1) pentru a-i aduce în atenție chiar plângerile lucrătorilor români din industria germană a cărnii. Printre acestea, amintesc doar timpul de lucru, care depășește 8 ore pe zi; privarea de drepturi precum sporurile de noapte, plata concediilor legale; condițiile grele de cazare – locuințe insalubre și friguroase, pentru care angajatorul oprește lunar 200 de euro; echipamentele de lucru, pentru care se rețin 50-100 de euro șamd.

Din informațiile care circulă în presă și pe baza mărturiilor foarte multor români care lucrează ca sezonieri în străinătate, este foarte limpede că avem o mare problemă: NU reușim să facem mare lucru pentru protecția acestora, NU reușim deloc să ne asigurăm că sunt respectați, plătiți corespunzător și ocrotiți împotriva bolilor profesionale sau a pandemiilor (cum este cazul în acest moment!). Este absolut rușinos că în ultimii ani s-a creat o adevărata cultură de denigrare și stigmatizare a muncitorilor migranți români.

Aceasta a pornit inclusiv de la declarațiile ofensatoare ale unor parlamentari sau foști miniștri precum Cătălin Rădulescu, Carmen Dan, Șerban Nicolae, Teodor Meleșcanu sau Nicolae Bădălău, dar și de la modul neprofesionist și lipsit respect în care au fost diasporenii tratați de către autoritățile abilitate ale statului din țară și din străinătate. Să ne amintim ce s-a întâmplat în plină pandemie, în 9 aprilie, când sute de români s-au înghesuit pe aeroportul din Cluj ca să plece în Germania. Sau de zecile de mii de români blocaţi și înghesuiți la graniţa dintre Ungaria și România sau cea dintre Austria și Ungaria.

Este absolută nevoie, așadar, de instituirea unor proceduri clare, care să vină în sprijinul lucrătorilor români din străinătate, mai ales în astfel de vremuri de criză. Este foarte bine că doamna ministru al muncii i-a încurajat recent pe lucrătorii sezonieri din Germania să facă sesizări atunci când le sunt încălcate drepturile, dar nu este suficient! Multe ONG-uri din Germania, Franța, Italia sau Marea Britanie fac deja acest lucru. Iar de multe ori, frica și riscul de a-și pierde locurile de muncă îi împiedică să alerteze autoritățile. De aceea, este nevoie de o abordare preventivă și pro-activă din partea autorităților române, prin care să se asigure faptul că românii sunt respectați și tratați ca cetățeni europeni cu drepturi depline.

Stimați guvernanți, 

Vă solicit să îi apărați pe cetățenii care au votat făcând cozi interminabile în ultimii ani la secțiile de votare din străinătate! Oferiți-le sprijin prin prerogativele pe care le aveți și nu-i lăsați să se îmbolnăvească de Covid-19 și de boli profesionale. Nu-i lăsați să fie plătiți pe lefuri de nimic, exploatați și tratați ca sclavi moderni. Apărați-le drepturile lucrând la instituirea unor proceduri clare, care să fie cunoscute de angajați la plecarea din țară și recunoscute și respectate de angajatorii care îi primesc.

În caz contrar,  riscăm să rămânem același furnizor de forță de muncă ieftină și exploatabilă la nesfârșit, în dauna noastră și a copiilor noștri!

Nicolae Daniel Popescu (Grup USR)

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.