Anișoara Radu: „Noi vom salva IMM-urile românești!“ 1
#coronavirus Politic Ultima Ora

Anișoara Radu: „Noi vom salva IMM-urile românești!“

Devine din ce în ce mai evident că actualul Guvern Iohannis-Orban nu este capabil sau nu doreşte să ajute IMM-urile. Acest program IMM Invest propus de Orban&co a reprezentat o palmă dată tuturor antreprenorilor români. Un program aşteptat cu mare interes de români a demarat prin imposibilitatea folosirii portalului pus la dispoziţie de autorităţi.

Ulterior, programul pare să fi fost folosit pentru a cumpăra bunăvoinţa unor instituţii de presă sau cel puţin aşa au acuzat unii ziarişti daţi afară peste noapte de la trusturile la care lucrau. Mai mult, au introdus într-un mod strigător la cer şi instituţiile financiar nebancare ca posibili beneficiari. Prin urmare, cei care percep dobânzi de 2000% de la persoanele cele mai vulnerabile pot acum să fie susţinuți de Guvernul aşa-zis liberal.

Am încercat să reparăm în comisiile raportoare ce se mai putea repara şi să dăm o reală gură de oxigen întreprinderilor mici şi mijlocii. În acest sens, am propus un amendament prin care plafonul de garantare va fi dublat pentru anul 2020. Practic, de la un plafon maxim de garantare de la 15.000.000.000 lei la 30.000.000.000 de lei. Amendamentul a fost adoptat de comisiile raportoare, iar noua forma a legii a fost adoptată miercuri, 20 mai, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Noua formă a legii va ajuta puțin firmele româneşti, dar, în definitiv, depinde de Guvern cum va gestiona acest program. Sper că nu la fel de dezastruos ca până acum.

#PSDdubleazăplafonuldegarantare                                                #PSDsalveazăIMM

Anișoara Radu

Deputat PSD

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.