Neață: „Românii care se întorc în țară sunt umiliți în masă de instituțiile statului!“ 1
#coronavirus Politic Ultima Ora

Neață: „Românii care se întorc în țară sunt umiliți în masă de instituțiile statului!“

Un nou episod de proastă guvernare s-a petrecut, la sfârșitul săptămânii, la vama Nădlac. Peste 30.000 de români au fost înghesuiți în țarcuri ca sardelele în năvod și au așteptat în acest fel peste 10 ore fiecare pentru a fi triat, consultat, declarat.

Cozile de mașini s-au întins pe zeci de kilometri și nimeni n-a avut acces mai bine de două zile la apă de băut și de spălat și la vreun grup sanitar.

Prefectul din zonă s-a arătat complet dezinteresat de soarta celor care au trecut vama pe teritoriul românesc și au rămas acolo fără niciun mijloc de transport, în timp ce prim-ministrul declara la București că totul se desfășoară în condiții perfecte.

Guvernul liberal este incapabil să se adapteze rapid la propriile decizii de guvernare. A reglementat vineri seara ceva și sâmbătă dimineața nu era pregătit pentru nimic din ceea ce a reglementat. Așa se întâmplă când dai ordine și pleci la culcare lăsând pe toată lumea pe câmpul de luptă, să se descurce cum poate și cu cât a înțeles din ordinele transmise la televizor.

Imaginile de la Nădlac au făcut înconjurul Europei. Românii înghesuiți în țarcul organizat acolo veneau din toate țările europene, unde i-a prins începutul pandemiei. Au rezistat acolo pentru a-și apăra locurile de muncă pe care le-au câștigat cu greu. Le-au pierdut între timp și simt că relaxările situației din străinătate nu aduc și noi locuri de muncă pentru ei. Fenomenele economice și sociale ce urmează crizei sanitare sunt mult mai complexe decât le văd guvernanții liberali de la București.

Pe Dâmbovița, economia a crescut în primul trimestru și se văd deja semnele unor mari performanțe în următoarele trei. Ceva și cineva ar trebui să-i coboare cu picioarele pe pământ înainte de a mai face un pocinog cum este acest spectacol grotesc care s-a petrecut la vama de Vest.

Este a doua oară când românii care se întorc în țară sunt umiliți în masă de instituțiile cu atribuții in domeniu, incapabile să se organizeze în funcție de nivelul de solicitare. Așa ceva ar fi suficient ca să trimită acasă un guvern incapabil să producă pentru cetățenii săi servicii publice de calitate.

Singura speranță pentru derularea în bune condiții a stării de alertă în care ne aflăm este tot bunul simț și puterea de conformare la reguli a românilor, aflați acasă la ei sau pe drumurile care vin sau care duc spre țări mai bine guvernate și mai primitoare.

Eugen Neață, deputat PSD

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.