Alertă. Un plic cu ANTRAX a fost găsit în clădirea Consulatului României la Bruxelles
Patru persoane au fost plasate în carantină, după o alertă cu antrax. Pompierii au fost chemați în clărirea în care își are…
Patru persoane au fost plasate în carantină, după o alertă cu antrax. Pompierii au fost chemați în clărirea în care își are…
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a comentat vineri excluderea din PSD a primarului Iaşiului, Mihai Chirica, arătând că în acest partid există o…
Ungaria va semna, în curând, un acord care îi va permite să importe, anual, până la patru miliarde de metri cubi de…
Liberalii atrag atenţia că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a operat modificările necesare în cazul Declaraţiei 112 pe care trebuie să…
Încă o persoană a decedat din cauza gripei, în prezent numărul deceselor provocate de virusul gripal ajungând la 17. Purtătorul de cuvânt…
Consiliul de Administraţie al CFR l-a desemnat pe Ion Gavrilă în funcţia de director general interimar al companiei, se arată într-un comunicat…
Un comitet al ONU a cerut Spaniei să interzică prezenţa copiilor la coride sau participarea la şcolile de lupte cu tauri, precizând…
Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat, după decizia Biroului Permanent (BPJ) al filialei de excludere din partid a primarului…
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost exclus din PSD de organizația județeană a PSD Iași. Chirica susține că totul s-a făcut la…
Diplomaţia rusă a continuat, anul trecut, „în mod consecvent activitatea de restabilire a relaţiilor pragmatice reciproc avantajoase cu România” pe diferite domenii,…