
Socialiștii europeni îi dau lovitura de grație lui Liviu Dragnea. PSD la un pas de dezastru
Europarlamentara socialistă Ana Gomez a criticat în termeni duri prezența lui Liviu Dragnea la Congresul Partidului Socialist European, PES, de la Madrid. Aceasta spune că liderul PSD este o ruține pentru familia din care face parte și că PES nu are nevoie de corupți.
”Se întoarce împotriva noastră, a socialiştilor, să continuăm să acceptăm pe cineva ca Liviu Dragnea în rândul nostru, când ştim foarte bine: cauţi pe Google România şi OLAF şi sunt pagini întregi care explică modul în care Liviu Dragnea este acuzat că a creat un grup infracţional pentru a frauda fonduri europene. Socialiştii nu pot închide ochii!”, a declarat Ana Gomes, pentru Libertatea.
Eurodeputata a ironizat şi lansarea manifestului PES privind temele economice şi sociale: ”La ce sunt bune hârtiile şi manifestele măreţe, dacă închidem ochii la corupţii care fac fix invers de ceea ce noi susţinem public”.
”Mulţi tineri români vorbesc şi votează cu picioarele – pleacă din ţară. E păcat. România are nevoie de tinerii ei şi mulţi pleacă pentru că nu găsesc condiţii bune din cauza corupţiei”, a mai declarat europarlamentarul Ana Gomes, pentru Libertatea.



Comentarii