Se împlinesc 153 de ani de la abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie/1 aprilie 1820, Bârlad, Moldova – d. 3 mai 1873, Heidelberg, Imperiul German) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.

Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii; acest fapt a slăbit pozițiile domnitorului și a animat activitatea monstruoasei coaliții (denumire promovată în epocă de presa favorabilă lui Cuza), hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ș.a.), și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuși Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din 1857 (fapt susținut și de o scrisoare adresată unui diplomat străin).

Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi,11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“.

Două zile mai târziu, Cuza – împreună cu soția, amanta și cei doi fii – a părăsit Bucureștiul spre Brașov.

A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; iar la data de 11 februarie 1866, Locotenența Domnească din România prin Senat și Comisie au proclamat ca domnitor al Principatelor Române în locul lui Alexandru Ioan Cuza, pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană. Prințul Filip, înrudit cu Burbonii, ca să nu-l supere pe Napoleon III, a refuzat aproape instantaneu propunerea, prin consulul general al Belgiei în Principate, Jacques Poumaydar acesta nu a acceptat coroana. Între 14 și 20 aprilie 1866 s-a organizat plebiscitul prin care a fost aprobată alegerea lui Carol ca domn al României. În aprilie 1866 au avut loc alegeri pentru o nouă Cameră a Deputaților ce urma să fie și Adunare Constituantă, iar noua Adunare și-a început lucrările la 10 mai 1866. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit cu rezultate asemănătoare (peste 99% voturi pentru) cu cel din mai 1864.

Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:

după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.

la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a Mișcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat obscur la tronul Moldovei: Rosetti-Roznovanu,

Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Țara a trecut prin câteva luni de primejdie, căci unele Puteri europene se gândeau la o intervenție și chiar la distrugerea Unirii Principatelor. Rusia ațâța chiar tulburări la Iași, în vederea acestei desfaceri. Sub lozinca „Jos unirea”, tânărul boier rusofil Nicolae Rosetti-Roznovanu, devenit exponentul celor frustrați de pierderea suveranității moldovenești, a încercat să ia domnia, printr-o mișcare reprimată repede de locotenență (3/15 aprilie).

Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să acorde permis de intrare în țară.

A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale. La înmormântarea de la Ruginoasa au participat cel puțin 30.000 țărani, discursurile funebre fiind rostite de liberalii Petre Grădișteanu, Andrei Vizanti, Nicolae Ionescu, Mihail Kogălniceanu. După cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

Vă prezentăm principalele evenimnete istorice ale zilei de 23 februarie:

• 1271: Prima mențiune documentară a orașului Brașov.
• 1633: Matei Basarabeste recunoscut domnitor al Țării Românești de către Poartă.
• 1821: Țarul Rusiei, Alexandru I, dezavuează revoluția condusă de Tudor Vladimirescuîn Țara Românească și mișcarea lui Alexandru Ipsilanti declarându–se de acord cu venirea trupelor otomane la nord de Dunăre.
• 1856: În numele conaționalilor săi, Nicolae Golescua adresat plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia într–un stat independent, sub garanția marilor puteri europene.
• 1866: Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal–radicali („monstruoasa coaliție”).
• 1869: S-a întemeiat „Partidul Național al Românilor” din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelar.
• 1893Patentarea motorului Diesel o descoperire a inginerului german Rudolf Diesel.
• 1898: Romancierul francez Émile Zolaa fost găsit vinovat de calomnie și a fost condamnat la închisoare pentru că a scris celebra sa scrisoare J’accuse, acuzând guvernul de anti-semitism și de faptul că l-a încarcerat fără temei pe capitanul Alfred Dreyfus. A reușit să evite pedeapsa exilându-se în Anglia.
• 1903: Cubaa închiriat pe termen nelimitat Statelor Unite Golful Guantánamo.
• 1916: A luat ființă „Muzeul de Antichități din Iași”.
• 1918: A luat ființă Armata Roșie. Ziua apărătorilor patriei în Rusia.
• 1919: A fost fondat Partidul Fascistde către Benito Mussolini (Il Duce), devenit în 1922 premier al Italiei; din această poziție politică, Mussolini a trecut treptat către un regim dictatorial, impunând participarea Italiei, în cel de-al doilea război mondial, alături de Germania.
• 1929: Încep și în Româniaconcursurile de frumusețe, prin declararea Magdei Demetrescu drept „Miss România 1929″.
• 1934: Leopold al III-leaeste încoronat rege al Belgiei în urma morții tatălui său, regele Albert I, într-un accident în timp ce făcea alpinism. Leopold a abdicat în 1951.
• 1942: Semnarea, la Washington, a convenției dintre SUAși Marea Britanie cu privire la acordarea ajutorului reciproc împotriva agresiunii.
• 1949: Decret privind aprobarea statutului organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române.
• 1956: Nikita Hrușciovdenunță cultul personalității și crimele lui Stalin.
• 1992: Crin Halaicueste ales primarul municipiului Bucuresti.
• 1993: Explozie devastatoare la Complexul comercial din New York, „World Trade Center”, cartierul Manhatan. S-a soldat cu 6 morți și peste 1.000 de răniți.
• 1997: Un incendiu s-a declanșat la stația spațială rusă, Mir.
• 1999: Se încheie Conferința de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanțială” pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părți. Belgradul exclude desfășurarea unei forțe internaționale în Kosovo, iar albanezii nu renunță la pretenția lor de a organiza un referendum privind independența provinciei (6 februarie – 23 februarie 1999).