
Buget 2019: lupta împotriva violenței domestice nu este o prioritate
Cristina Ionela Iurișniți, președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților, atrage atenția că măsurile pentru prevenirea și combaterea violenței domestice nu se regăsesc printre prioritățile bugetare pentru anul în curs. Deși în 2018 numărul de infracțiuni din acest spectru a crescut față de anul precedent cu peste 10%, proiectul bugetului de stat nu prevede intervenții suplimentare în acest sens.
”Pentru a preveni și a combate violența domestică este nevoie de acțiuni susținute, constante și la fiecare nivel de intervenție, de la educație, de unde pornește totul și până la asigurarea serviciilor de urgență și de sprijin pentru victime”, subliniază președinta Comisiei. Modificările aduse recent legislației interne prin armonizarea cu Convenția Consiliului Europei pentru Combaterea Violenței împotriva Femeii și a Violenței Domestice (Convenția de la Istanbul), ratificată de România încă din 2016 nu pot produce efectele scontate fără finanțare, fără un angajament ferm al autorităților centrale și locale. ”Am depus o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2019 solicitând investiții în campanii de educare și informare privind violența domestică, precum și în infrastructura necesară victimelor violenței domestice. Din păcate, aceste amendamente au fost respinse atât în Comisii, cât și în plen de către coaliția de guvernare”, precizează deputata USR, Cristina Iurișniți.
Mai mult, președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din cadrul Camerei Deputaților atrage atenția că brățările electronice atât de necesare pentru supravegherea agresorilor nu au primit finanțare nici anul acesta, deși sunt menționate în Legea nr. 174/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie – Articolul 23, alineatul (1), litera e1) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere. ”Se pare că și în 2019 guvernanții uită că în România la fiecare 5 zile o femeie este ucisă în bătaie de actualul sau fostul partener; deși introducerea în legislație a ordinului de protecție provizoriu ajută realmente la salvarea unor vieți, dacă nu continuăm lanțul de măsuri necesare pentru supravegherea agresorilor și împiedicarea lor să încalce restricțiile, numărul victimelor nu se va reduce semnificativ”, subliniază deputata USR.
”În 2019, România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar Pilonul 4 asumat de țara noastră în acest mandat se referă la valori europene comune, prin promovarea politicilor privind combaterea discriminării, egalitatea de șanse și tratamentul egal pentru femei și bărbați. Sub nicio formă alocarea bugetară pentru aceste domenii nu reflectă angajamentul României la nivel european și nu va aduce beneficii reale pentru victimele violenței domestice sau pentru familiile lor”, insistă Cristina Iurișniți, președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din cadrul Camerei Deputaților.



Comentarii