Astăzi se împlinesc 6 ani de la fenomenul ”Celeabinsk”: omenirea este vulnerabilă la meteoriți

Meteoritul de la Celeabinsk a fost un corp ceresc care a intrat în coliziune cu Pământul în dimineața zilei de vineri 15 februarie 2013, în regiunea Celeabinsk din Rusia.

Astăzi se împlinesc 6 ani de la fenomenul ”Celeabinsk”: omenirea este vulnerabilă la meteoriți

Căderea unui meteorit cu un diametru de circa 15 metri și o greutate aproximativă de 7.000–10.000 de tone s-a produs la ora locală 09:23, în ziua de vineri 15 februarie 2013 în apropierea orașului Celeabinsk, daunele principale în urma căderii producându-se în acest oraș și în șase localități vecine : Emanjelinsk, Kopeisk, Korkino, Iujnouralsk și Etkul.

Cel puțin 950 de persoane, dintre care peste 80 de copii, au fost rănite de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda se șoc în urma căderii, a anunțat serviciul de presă al Direcției de Sănătate al administrației regionale.

Astăzi se împlinesc 6 ani de la fenomenul ”Celeabinsk”: omenirea este vulnerabilă la meteoriți

Conform centrul federal de cercetare și de dezvoltare al NASA, greutatea bolidului căzut este estimată la 7.000 de tone.[5] Pe parcursul căderii, după intrarea în atmosferă cu o viteză de 18–20 km/s meteoritul a început să se dezintegreze, din cauza supraîncălzirii și topirii, și să se rupă în bucăți incandescente începând cu o altitudine de aprox. 50 – 30 km. Fragmentele de rocă s-au prăbușit cu o viteză aproximativă de 35.000 km/oră (de zece ori mai repede decât un glonț de pușcă).

La sol în orașul Celeabinsk s-a întrerupt comunicarea cu telefoanele mobile, iar unele clădiri au fost evacuate. Oficiali din cadrul Ministerului de Interne au anunțat că mulți elevi au fost răniți de geamurile sparte într-o școală din Celeabinsk.

Mulți oameni suțin că au auzit mai multe explozii, iar după aceea s-au declanșat sistemele de alertă de la mașini, alții spun că unda de șoc ar fi fost foarte fierbinte, iar în gură au simțit un gust metalic la multe ore după eveniment.

Astăzi se împlinesc 6 ani de la fenomenul ”Celeabinsk”: omenirea este vulnerabilă la meteoriți

Localnicii au fost martori la căderea unor obiecte extrem de luminoase pe cer în regiunile Celeabinsk, Sverdlovsk, Tiumen și Orenburg, în Republica Bașkortostan și în regiunile vecine din Kazahstan. Filmările realizate de amatori arată căderea unei mingi de foc pe cer, urmată la scurt timp de o explozie sonică. Evenimentul a avut loc la ora 09:20 ora Ekaterinburgului, la câteva minute după răsăritul Soarelui la Celeabinsk și cu câteva minute înainte de răsăritul Soarelui la Ekaterinburg. Uneori, obiectul a părut a fi mai luminos decât Soarele care răsărea, iar NASA a confirmat ulterior că bolidul a fost, într-adevăr, mai luminos decât Soarele. Obiectul a fost filmat imediat după intrarea în atmosferă de satelitul meteorologic Meteosat 9. Martorii din Celeabinsk au relatat că aerul din oraș mirosea a praf de pușcă.

Conform Academiei Ruse de Științe, meteoritul a pătruns în atmosferă cu viteza de circa 15 km/s. Radiantul (poziția aparentă de origine pe cer) pare a fi, din întergistrările video, undeva deasupra și la stânga Soarelui care răsărea.

Estimări ale diametrului obiectului se înscriu între 17 m și câțiva metri. NASA a estimat diametrul bolidului la circa 17 m și masa la circa 10.000 tone. NASA estimează viteza acestuia la circa 17,9 km/s, și energia eliberată de el ca fiind echivalentă cu aproape 500 kilotone, suficient de mare pentru a fi înregistrată ca eveniment seismic.

Experți din cadrul Societății Geografice Pattani au afirmat că trecerea meteoritului peste Celeabinsk a produs trei explozii de puteri diferite. Prima a fost cea mai puternică și a fost precedată de un fulger luminos, care a durat aproape cinci secunde. Estimările de altitudine s-au înscris în intervalul 70–30 km, cu echivalentul exploziv a circa 500 ktTNT, iar hipocentrul exploziei s-a aflat la sud de Celeabinsk, în Emanjelinsk și Iujnouralsk. Unda de șoc a ajuns la Celeabinsk după două minute și 57 de secunde.

Astăzi se împlinesc 6 ani de la fenomenul ”Celeabinsk”: omenirea este vulnerabilă la meteoriți

În 17 februarie 2013, oamenii de știință de la Universitatea Federală a Uralilor au găsit mici fragmente de meteorit în jurul unei găuri circulare din gheața de pe lacul Cebarkul. Acestea sunt chondriți obișnuiți și conțin 10% fier. Oamenii de știință intenționează să boteze aceste fragmente „meteoritul Cerbakul”, denumire ce va fi acceptată după publicarea în buletinul Societății de Meteoriți.

S-au găsit trei potențiale puncte de impact cu Pământul, două în zona lacului Cebarkul și un altul la circa 80 kilometri mai spre nord-vest, lângă orașul Zlatoust aflat aproape de granița între Republica Bașchiria și regiunea Celeabinsk. Unul dintre fragmentele de meteorit găsite lângă Cebarkul a format un crater cu diametrul de 6 metri. Pe suprafața lacului Cebarkul, înghețat, pescarii localnici au găsit o gaură, posibil rezultat al unui impact, dar o echipă de șase scafandri trimisă de Ministerul Situațiilor de Urgență din Rusia a examinat zona lacului și nu a găsit fragmente de meteorit. În Kazahstan, oficialii serviciilor de urgență au declarat că sunt în căutarea a două posibile obiecte neidentificate care ar fi putut ateriza în provincia Aktobe, în vecinătatea regiunilor rusești afectate.

În 15 februarie 2013, circa 1.200 de persoane au cerut ajutor medical în regiunea Celeabinsk, inclusiv 159 de copii. Oficialii din sistemul sanitar au afirmat că 112 persoane au fost spitalizate, două fiind în stare gravă. O femeie de 52 de ani cu o fractură la coloana vertebrală a fost trimisă la Moscova pentru tratament. Majoritatea rănilor au fost cauzate de spargerea geamurilor. După explozie, alarmele autovehiculelor s-au declanșat și rețelele de telefonie mobilă și-au întrerupt funcționarea. Clădirile de birouri din Celeabinsk au fost evacuate. Toate școlile din Celeabinsk și-au întrerupt cursurile, în principal deoarece geamurile sălilor de clasă s-au spart. Cel puțin 20 de copii au fost răniți de spargerea geamurilor unei școli-grădiniță la orele 09:22.

Astăzi se împlinesc 6 ani de la fenomenul ”Celeabinsk”: omenirea este vulnerabilă la meteoriți

După eveniment, oficialii guvernamentali din Celeabinsk au cerut părinților să-și ia copiii de la școli. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat că circa 600 m² (24,5 x 24,5 m) din acoperișul unei fabrici de prelucrarea zincului s-a prăbușit. Locuitorii din Celeabinsk ale căror ferestre s-au spart au depus eforturi consistente pentru a acoperi geamurile sparte cu orice material disponibil, întrucât temperatura în zona de impact cobora spre -15 °C.

Guvernatorul regiunii Celeabinsk, Mihail Iurevici, a declarat că scopul principal al autorităților îl reprezintă conservarea serviciului de termoficare. El a estimat pagubele produse de eveniment la cel puțin 1 miliard de ruble (circa 33 de milioane de dolari. Autoritățile din Celeabinsk au afirmat că geamurile sparte (dar nu și balcoanele închise) ale apartamentelor vor fi înlocuite pe cheltuiala statului rus.

Una dintre clădirile avariate de explozie a fost Palatul Sporturilor Traktor, arena echipei Traktor Celeabinsk care joacă în Liga de Hochei Kontinental (KHL). Arena va fi închisă pentru inspecții, ceea ce afectează meciurile de hochei planificate a se desfășura acolo, și posibil întreg postsezonul KHL.

Meteoritul de la Celeabinsk este considerat a fi cel mai mare meteorit care a lovit Pământul de la evenimentul din 1908 de la Tunguska și singurul astfel de eveniment care s-a soldat cu un număr mare de răniri.

Dmitri Medvedev, primul ministru al Rusiei, a confirmat că un meteorit a lovit Rusia și a afirmat că aceasta dovedește că „întreaga planetă” este vulnerabilă la meteoriți și că un sistem de apărare spațială este necesar pentru a proteja planeta de evenimente similare ce ar putea avea loc în viitor. Dmitri Rogozin, vice-prim ministru, a propus un program internațional de alertare a țărilor în ce privește „obiectele de origine extraterestră”.

General-colonelul Nikolai Bogdanov, comandant al Districtului Militar Central, a înființat echipe de căutare a posibilelor puncte de impact și de monitorizare a situației. Au fost găsite fragmente de meteorit de diametre între 5 mm și 1 cm pe o rază de 1 km în jurul orașului Cebarkul din regiunea Celeabinsk.

Vă prezentăm principalele evenimente istorice ale zilei de 15 februarie:

  • 590: Khosrau al II-leaeste încoronat rege al Persiei.
  • 1637: Ferdinand al III-leaa devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman.
  • 1690: S–a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei și Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldovava sprijini acțiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.
  • 1864: A apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major
  • 1876: Apare lunar (până la 15 mai1876), la București, „Revista literară și științifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și Dimitrie Brândză.
  • 1921: S-a înființat legația României la Helsinki.
  • 1923: Greciadevine ultima țară europeană care adoptă calendarul gregorian.
  • 1933: La București, a început greva ceferiștilor de la Atelierele Grivița(15-23)
  • 1941: Româniaeste inclusă în grupul țărilor supuse blocadei britanice.
  • 1949: Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăți agricolea apărut pe ordinea de zi a ședințelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M.
  • 1952: Regele George al VI-leaeste înmormântat la capela Sf George de la Castelul Windsor.
  • 1965: Emblema frunzei de arțar a devenit steagul oficial al Canadei.
  • 1969: A fost inaugurată linia ferată electrificată București–Brașov, prima de acest fel din România.
  • 1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
  • 1989: Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanuldupă aproape zece ani de la intervenția lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua națională a salvării
  • 1990: A fost înființată Uniunea Teatrelor din România – UNITER, avându-l ca președinte pe actorul Ion Caramitru
  • 1991: A luat ființă „Grupul de la Vișegrad”, organizație de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehiași Slovacia.
  • 1995: România depune la secretariatul general al ONUinstrumentele de ratificare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice, precum și distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993
  • 2000: Președintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, și-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust
  • 2001: Suediaa renunțat la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români posesori de pașapoarte diplomatice
  • 2003: Protest global împotriva declanșării ofensivei americane din Irakîn peste 600 de orașe din întreaga lume
  • 2013: Un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniți de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda se șoc. Acest lucru s-a întâmplat în mod neașteptat, cu doar câteva ore înainte de trecerea așteptată a asteroidului 2012 DA14, asteroidul care urma să teacă cel mai aproape de Terra.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.