Deputat PSD, despre Ziua Culturii Naționale a României. Cum a fost aleasă

Deputat PSD, despre Ziua Culturii Naționale a României. Cum a fost aleasă

            Deputatul Teiș Alina, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport și al Comisiei pentru egalitate de șanse între bărbați și femei, evidenṭiazã ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale. Data de 15 ianuarie reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).

Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege, prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.

Şi în alte ţări europene, Ziua Culturii Naţionale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Hegel.

A fost activ în societatea ”Junimea” şi a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902. A murit la 15 iunie 1889 (avea 39 de ani), la Bucureşti, iar la 17 iunie a fost înmormântat la cimitirul Bellu. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, în care marcăm nu doar naşterea ”Luceafărului” poeziei româneşti, dar reflectăm şi asupra remarcabilei noastre culturi naţionale şi asupra esenţei românismului din sufletul fiecărei persoane cu simţire națională.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.