5 Decembrie – Ziua Internațională a Voluntariatului

5 Decembrie – Ziua Internațională a Voluntariatului

”Ziua de 5 decembrie marchează Ziua Internațională a Voluntariatului. Această zi a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985. Anul 2001 a fost proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 52/17 din 20 noiembrie 1997, drept Anul internațional al voluntarilor, cu scopul de a promova recunoașterea eforturilor și a muncii depuse, facilitând crearea unei rețele de comunicare și promovare a beneficiilor care decurg din activitățile de voluntariat.

În urma unei cerințe venite din partea Adunării Generale a ONU, Programul Națiunilor Unite pentru Voluntariat (UNV) a conceput Planul de Acțiune 2016-2030 în vederea integrării voluntariatului în politicile și programele privind pacea și dezvoltarea pentru viitorul deceniu și mai departe.

În România, voluntariatul a devenit cunoscut începând cu anul 1990, când mai multe organizații internaționale de voluntariat au venit în țară, iar altele au înființat filiale, aducând cu ele experiența în lucrul cu voluntarii și coordonarea lor. În aceeași perioadă, ONG-urile românești au început să implice voluntari locali în activitățile lor, iar în 1997 au apărut și primele centre de voluntariat. Principalii actori ai mișcării de voluntariat din România sunt: voluntarii; ONG-urile și instituțiile publice care implică voluntari, centrele de voluntariat care intermediază, acolo unde ele există, legătura dintre voluntari și nevoia de voluntari a organizațiilor, companiile sau instituțiile care susțin sau inițiază proiecte de voluntariat pentru angajații lor, mecanisme europene, precum programele de schimburi internaționale de voluntari, cum este și Serviciul European de Voluntariat.

 Mii de voluntari din toată țara v-ar putea da sute de motive pentru care ei nu se opresc între gând și acțiune și, mai mult decât atât, uneori și dacă nu pot foarte ușor, voința lor este suficient de mare, încât să găsească soluții. Om cu om, acțiune cu acțiune. Zâmbet cu zâmbet. 

La mulți ani, tuturor voluntarilor!” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Alina Teiș.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.