
JUDECĂTORII VOR SĂ DEBLOCHEZE COMPLETURILE DE 5 MAGISTRAȚI. DRAGNEA AȘTEAPTĂ O DECIZIE
Secția pentru Judecători a CSM va dezbate, miercuri, situația completurilor de 5 judecători de la instanța supremă, după decizia CCR, președintele Consiliului, Simona Marcu, precizând, pentru MEDIAFAX, că magistrații vor crea condițiile astfel încât completurile de 5 să redevină funcționale.
Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), se află punctul 24779/2018, referitor la „efectele feciziei nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale a României”.
Liderul PSD Liviu Dragnea a contestat de 2 ori completurile care-l judecă în celebrul dosr ”Bombonica”,în care a fost condamnat la 3,5 ani de închisoare cu executare.
Magistrații au decis că următoarea tragere la sorți va fi la mijlocul lunii ianuarie 2019, fapt ce a blocat instanțele din România.



Comentarii