30 noiembrie. Legendele Sfântului Andrei, Apostolul Lupilor

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe datade 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării  Sfinte.

Din Sfânta Scriptură aflăm că Sfântul Apostol Andrei era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor.

Legendele Sfântului Andrei, Apostolul Lupilor
Legendele Sfântului Andrei, Apostolul Lupilor

Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susţine că acest nume –  Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar şi de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei şi că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peştera care i s-a oferit ca adăpost.

Sfântul Andrei, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorinţa de a-L urmă pe Hristos se naşte în el, în momentul în care Sfântul Ioan rosteşte cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

Însă, chemarea sa la apostolie se face mai târziu şi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei : „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi va voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20).

Despre Sfântul Andrei, legendele spun că a fost trimis să propovăduiască pe „tărâmurile lupilor”, fiind însoţit şi călăuzit, pe tot parcursul său înspre sanctuarele dacice, de către Marele Lup Alb.

Nu se cunoaşte cu certitudine în ce perioada a anului a ajuns Sfântul Andrei, pentru prima dată, în teritoriile de la Dunăre, dar înscrierea sărbătorii numelui său în calendar, în ultima zi a lunii noiembrie şi denumirea de „Undrea” a lunii următoare, sugerează ideea că acesta a intrat în Scythia Minor într-un început aspru de iarnă.

Dacă documentele istorice sunt sărace în privinţa acestui eveniment, în schimb tradiţia populară este formidabil de puternică. Poporul român a păstrat amintirea trecerii Sfântului Apostol Andrei în mai multe feluri, printre care se numără unele colinde, legende şi obiceiuri populare.

Peștera Sfântului din județul Constanța
Peștera Sfântului din județul Constanța

În anii ’20, un avocat pe nume Jean Dinu culegea legende despre Sfântul Andrei, în satul Ion Corvin (jud. Constanţa), în apropierea căruia se afla peştera în care se spunea că a poposit apostolul. Legenda spune că Sfântul Apostol Andrei i-a creştinat pe urmaşii lui Zamolxe în cele nouă izvoare din vecinătatea peşterii.

În puzderia de obiceiuri şi tradiţii, numele sfântului apare mai întotdeauna legat de cel al lupilor. Apostolul Andrei avea darul de a vindeca rănile multora, iar prin rugăciuni „lega gura lupilor”, apărând oamenii şi vitele lor, astfel că toţi îl ţineau de sfânt şi de mare ocrotitor.

Dacii venerau Lupul, avându-l ca simbol pe steagul lor de luptă. Unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.

Legenda mai povestește că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajută pe cei care aveau nevoie, transmiţând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul şi barba albe ca neaua iar credinţa, curajul şi dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni şi de Zalmoxis însuşi, ci şi de fiare. Zeul, dându-şi seama de valoarea slujitorului său, îl opreşte la el, în munţi, pentru a-l servi de aproape.

Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeaşi determinare ca şi înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el şi să-l considere conducătorul lor. Cel mai mult, îl îndrăgeau lupii, căci aceştia erau singurii fără conducător, numai foamea ţinându-i în haită.

După un timp, Zalmoxis vorbeşte cu preotul său şi decide că a venit timpul ca acesta să-l slujească în alt chip, astfel îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută şi mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare şi puternic, dându-i menirea să adune toţi lupii din codri pentru apărarea tărâmului.

Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor. Era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb şi, de oriunde ar fi fost, lupii săreau să-i apere pe cei care le deveniseră fraţi. Lupul Alb, însă, era şi judecător, pedepsind laşii şi trădătorii.

Într-o zi, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară, dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, ştiind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând ca astfel să slujească mai cu folos ţinutul şi poporul său.

Cu toată vigilenţa geto-dacilor, a lupilor şi a Marelui Lup Alb, romanii reuşesc să se infiltreze în rândurile lor şi, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor laşi sămanânța neîncrederii faţă de Marele Zeu.

Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie iar trădătorii, cuprinşi de frică, încep să omoare toţi lupii ce le ieşeau în cale, în speranţa că unul dintre aceştia va fi Marele Lup Alb, al cărui cap îl vor putea oferi romanilor, în schimbul vieţii lor. Lupii, câţi au mai scăpat, fug în inima munţilor, spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraţilor ce-i trădaseră.

Marele lup alb
Marele lup alb

Lupul Alb şi Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru, de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânţi de romani din cauza trădării.

„În codri bătrâni, sub boltă înstelată, în bătaia caldă a vântului de libertate, cei cu inima pură pot auzi şi acum chemarea la lupta a Marelui Lup Alb. Pământul, frunzele şi cerul îl cunosc prea bine. Voi îl auziţi ?” (Felix Crainicu, Cristi Ioniţă – Legendele dacilor liberi)”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.