
ȘOC. Ce notă a luat noul Ministru al Tineretului și Sportului la examenul de titularizare
ȘOC. Ce notă a luat noul Ministru al Tineretului și Sportului la examenul de titularizare
Noul ministru al Transportului este acum Bogdan Matei, fost fotbalist. Numirea a fost făcută de PSD în urma remanierii guvernamentală, și semnată apoi de Klaus Iohannis. Ajuns la acest nivel, inevitabil au apărut detalii din viața acestuia, unul dintre ele fiind nota obținută la examenul de titularizare. Bogdan Matei a ajuns profesor de sport cu nota de 2, 75.
Fotbalist modest, Bogdan Matei nu a depăşit nivelul ligii a 3-a. Ca atare, s-a înscris la Facultatea de Sport, la începutul anilor 2000. După absolvire, a ajuns la catedră, ca profesor de sport. Dar titularizarea a fost o mare problemă pentru cel care acum se va ocupa de destinele sportului românesc.
La prima încercare, în 2006, Bogdan Matei a luat nota 2,75. S-a pregătit un an, dar a obţinut doar 5,25. A reuşit într-un final să obţină nota de trecere, dar abia în 2012.
În 2011 Bogdan Matei s-a înscris în PSD, iar de atunci traiectoria sa a fost una bună, în plan profesional. Doi ani mai târziu a ajuns director de şcoală, apoi inspector şcolar în 2016, când a intrat şi pe listele PSD pentru Senat, pe prima poziţie.



Comentarii