
Se confirmă: NU MAI DUDUIE! Teodorovici spune că urmează câteva mii de CONCEDIERI în adminsitrația centrală de stat
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat sâmbătă că ar trebui făcută o analiză cu privire la schema de personal din ministere, deoarece există instituții în care funcțiile de suport depășesc 30% și este nevoie de o administrație mai suplă, scrie Mediafax.
„Sunt foarte mulți beneficiari în administrație care vor să fie o aplicabilitate treptată adică până în 2022. Sunt două scenarii, dar nu au legătură cu lipsa banilor. Știți foarte bine am propus ca partid și guvern legea salarizării și o altă măsură la pachet, trebuie să regândim administrația publică centrală în sensul de a vedea dacă într-adevăr numărul acesta foarte mare de funcționari în sistemul public central, dacă sunt ministere care trebuie să își regândească schema de organizare”, a declarat Eugen Teodorovici, la România Tv.
Săptămâna trecută, Teodorovici a spus: „Cred că este de bun simţ să te gândeşti, pentru că ne dorim, cu toţii, o administraţie, şi locală şi centrală, eficientă. Asta înseamnă ce? Să ai oameni, nu foarte mulţi, exact câţi trebuie, mai bine plătiţi sunt deja. Legea există, ca să fim mai eficienţi. Nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau. În principal, avem o listă cu cele mai mari zone unde se cheltuie banii publici – transporturi, sănătate şi alte ministere care au foarte multe economii în subordine – energia, economia. Din păcate, ani de zile s-au încărcat aceste structuri. Este momentul să spunem „Stop”. Nu doar Stop, ci şi în sens invers. Noi trebuie să prezentăm bugetul în noiembrie anul acesta. Până în noiembrie, discuţia se încheie. Au avut ieri (n.red. – luni) ministerele termen să ne trimită bugetele pe 2019, în baza unor limite pe care noi le-am impus pe anul viitor şi vine discuţia bilaterală. Stăm o zi, o noapte, două nopţi, nu contează, trei zile”.



Comentarii