
FOTO. A apărut. Noul partid ALTERNATIVĂ la PSD se va lansa oficial. Vezi cine îl atacă pe Dragnea
FOTO. A apărut. Noul partid ALTERNATIVĂ la PSD se va lansa oficial. Vezi cine îl atacă pe Dragnea
Partidul Democrației și Solidarității (Demos), formațiune de centru stânga care se vrea o alternativă la partidele tradiționale, mai ales la PSD, se va lansa oficial miercuri, potrivit unui comunicat de presă.

”Partidul Demos este brațul politic al platformei civice lansate în urmă cu doi ani, un grup cetăţenesc care numără aproximativ 800 de membri şi este prezent în peste 10 oraşe din ţară şi din diaspora. Membrii partidului sunt oameni noi în politică, cu experienţă profesională solidă și cu o implicare puternică atât în construcții comunitare, cât și în societatea civilă, mediul cultural sau academic (…) Demos este un partid care își asumă valorile și principiile stângii progresiste europene”, se arată în comunicatul transmis de formațiunea politică.
”În ultimii 30 de ani, politicile partidelor aflate la guvernare au condus la adâncirea inegalităților economice și la creșterea polarizărilor sociale. Azi, PSD este un partid populist toxic, condus de persoane corupte, parte a unei oligarhii politice și administrative, în vreme ce PNL are un program politic antisocial, cu derapaje conservator-naționaliste. Ambele sunt lipsite de preocupare pentru dezvoltarea României. Ambele susțin un proiect de modificare a Constituției care este nedemocratic, inutil și costisitor”, se mai precizează în comunicat.
Înființarea Demos a fost admisă de Tribunalul București pe 13 iunie, ulterior formațiunea fiind înscrisă în Registrul Partidelor Politice.
Potrivit statutului partidului, valorile Demos sunt egalitatea, echitatea, libertatea, solidaritatea, sustenabilitatea, integritatea, participarea, toleranța, dialogul, buna guvernare, transparența, competența, non-violența.
De asemenea, nu pot deveni membri ai formațiunii persoanele sancționate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și nici cele condamnate pentru infracțiuni de corupţie, infracţiuni economice, de serviciu sau orice fapte penale care ar aduce atingere reputaţiei organizaţiei. Acestora nu le sunt acceptate nici donaţiile sau împrumuturile. Nu în ultimul rând, nu pot fi membri ai Demos ofițerii, foştii ofițeri, lucrătorii, colaboratorii serviciilor secrete româneşti sau străine sau absolvenții instituțiilor de învățământ superior militare şi de informații.



Comentarii