EXCLUSIV. Două destine distruse de un violator-pedofil. Copila de 12 ani abuzată a născut, iar bebelușul, abandonat în maternitate, a ajuns într-un centru plasament

Viața unei copile de nici 12 ani s-a transformat într-un cumplit coșmar în care a aruncat-o, fără puțința de a mai ieși, bărbatul alături de care mama ei visa să-și refacă viața. Violurile repetate pe care Andreea, din Sâniob, județul Bihor, a fost nevoită să le îndure luni de-a rândul sub amenințarea că va fi ucisă au lăsat nu numai traume psihice și fizice de neșterș. Biata fetiță a dat naștere unui bebeluș, rod al abuzurilor groaznice la care eleva a fost supusă, micuț pe care mama-copil a fost nevoită să-l abandoneze în maternitate. Adolf Șimon, călăul copilei care a devenit mamă la doar 12 ani, dar și tatăl bebelușului aflat acum în grija statului, a fost demascat doar cu ajutorul expertizelor genetice și condamnat la opt de închisoare.

Pădurile dese la marginea așezării bihorene Sâniob, unde fetița era dusă cu forța de Șimon ori de câte ori individul nu-și putea înfrâna poftele sexuale bolnăvicoase, au fost martori muți ai ororilor la care Andreea a fost supusă. Violată cu lama cuțitului pusă la gât, amenințată în fiecare secundă cu o moarte îngrozitoare dacă îndrăznește să povestească cuiva ce i se întâmplă, biata copilă care nu împlinise încă 12 ani nu a putut să se opună în vreun fel. A îndurat potopul greu al batjocurei la care a fost supusă de călăul care i-a pângărit trupul crud și și-a strigat, în zbucium nevăzut, uriașa durere care i-a cuprins întreaga ființă. Un calvar în care Andreea a fost prizonieră luni de-a rândul, răstimp în care fetița a fost transformată în jucăria sexuală a unui individ care, din postura de concubin al mamei ei, ar fi trebuit să-i poarte de grijă, nu să o siliuască, să o supună abuzurilor abjecte care au nenoricit-o pe viață.

Amenințată, fetița a ascuns o perioadă că este gravidă cu violatorul

Povestea micuței violate nu avea să-și scrie, din nefericire, ultimul capitol o dată cu arestarea violatorului, a pedofilului Adolf Șimon, care a fost demascat cu ajutorul expertizelor genetice și al testelor ADN. Stihia violatorului care a siluit-o a urmărit-o în continuare pentru că în pântecul crud al elevei batjocorite, un alt copilaș a prins viață, rod al nenumăratelor abuzuri consumate la margine de sat sau chiar în casa mamei ei. Amenințată, speriată, copila a încercat, așa cum s-a priceput, să păstreze tulburătorul secret până ce trecerea inevitabilă a timpului a scos la iveală oroarea. Târziu, mult prea târziu pentru o eventuală intervenție medicală de specialitate care să oprească sarcina. Când abia trecuse cu puțin de pragul celor 12 ani de existență, Andreea, fetița căreia i-au fost interzise visele copilăriei și i-a fost furată magia jocurilor cu păpuși, dădea naștere unui băiețel. Era deja mamă!

Bebelușul, rod al abuzurilor sexuale, a fost abandonat în maternitate

Mama-copil a născut, normal, la Maternitatea din Oradea, dar când a plecat acasă nu a mai găsit loc în viața ei – și așa distrusă de o bestie cu chip de om -, și pentru pruncul sănătos, abia născut. L-a sărutat pe obrăjori și l-a lăsat, în spital, în grija statului. Andreea și-a urmat mama într-o comună alăturată, departe de locurile în care suferința i-a copleșit întreaga ființă. Acolo, mama-copil va încerca să uite, ajutată și de specialiștii în psihologie pentru copii abuzați, coșmarul prin care a trecut. Se joacă cu copii de vârsta ei, învață să se bucure de copilăria furată, va merge la școală… Bebelușul ei – un alt copilaș care plătește, fără să fi avut vreo vină, păcatul de a se fi născut din trupul unei fetițe violate sub amenințarea cu moartea -, a ajuns într-un centru de plasament. ”Fetița s-a mutat din localitatea unde s-au consumat abuzurile sezuale (n.r. Sâniob). A plecat cu mama ei într-o altă comună aflată în apropiere. Locuiesc amândouă, nu au nici un bărbat în preajmă. Copilul, care a născut și lș-a abandonat bebelușul în maternitate primește acum consiliere psihologică pentru ca viața să-i poată reintra în normal”, ne-au spus surse judicare împlicate în rezolvarea cazului.

Opt ani de închisoare pentru violatorul copilei de 12 ani

Adolf Șimon, călăul fetiței care a ajuns mama la doar 12 ani, a fost condamnat la doar opt ani de închisoare sub acuzația de viol. O încadare juridică ce nu i-a fost pe plac atâta vreme cât, prin avocatul său, a cerut să fie judecat pentru act sexual cu un minor, sperând la o pedeapsă și mai ușoară. ”(…)Respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului Simon Adolf din infracțiunea de viol(…)în infracțiunea de act sexual cu un minor(…) și condamnă pe inculpatul Simon Adolf la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol”, este soluția magistraților de la Judecătoria Oradea care însă poate fi atacată la Curtea de Apel.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.