
Se împlinesc 17 ani de la atentatul asupra World Trade Center din New York
Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur.

Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supraviețuitori ai zborurilor.
În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii. Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puțin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbușirii World Trade Center.[5] Unele burse americane de acțiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, și au anunțat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene și de asigurări. Distrugerea spațiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan. Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea teroriști al-Qaeda, și adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii.

La 18 noiembrie 2006, au început lucrările de construcție la One World Trade Center pe locul fostului World Trade Center. Clădirea a fost deschisă oficial la 3 noiembrie 2014. S-au construit numeroase monumente și memoriale, între care Memorialul și Muzeul Național 11 Septembrie din New York City, Memorialul Pentagon din comitatul Arlington, Virginia, și Memorialul Național al Zborului 93 pe un câmp de lângă Shanksville, Pennsylvania.
În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, nouăsprezece teroriști au deturnat patru avioane comerciale care se deplasau către San Francisco și Los Angeles de la Boston, Newark, și Washington, D.C. (Aeroportul Internațional Dulles Washington). La 8:46 a.m., zborul American Airlines numărul 11 s-a prăbușit în Turnul de Nord al World Trade Center, urmat de zborul United Airlines numărul 175 care a lovit Turnul de Sud la ora 9:03 a.m. Un alt grup de teroriști a condus zborul American Airlines numărul 77 în Pentagon la ora 9:37 a.m.[10] Un al patrulea zbor, zborul United Airlines numărul 93, a cărui țintă finală se presupune a fi fost fie Capitoliul Statelor Unite fie Casa Albă, s-a prăbușit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania la 10:03 a.m, după ce pasagerii de la bord au intrat în luptă cu teroriștii.
În timpul deturnării avioanelor, teroriștii au folosit armele pentru a înjunghia și/sau ucide piloții de avion, stewarzi și pasageri. De la pasageri care au telefonat din avioane, s-a aflat că s-au folosit cuțite pentru a înjunghia stewarzi și, în cel puțin un caz, un pasager, în timpul a două dintre deturnări. Unii pasageri au putut să dea telefoane folosind serviciul aerian de radiotelefonie și unele telefoane mobile, și au dat detalii, inclusiv că mai mulți teroriști erau în fiecare avion, că s-au utilizat gaze lacrimogene, și că unii oameni de la bord au fost înjunghiați. Comisia 9/11 a stabilit că doi dintre teroriști cumpăraseră unelte multifuncționale de mână Leatherman.[21] Un steward din zborul 11, un pasager din zborul 175 și pasageri din zborul 93 au spus că teroriștii au bombe, dar unul dintre pasageri a spus că el credea că sunt false. Nu s-au găsit urme de explozivi la locul prăbușirii, iar Comisia 9/11 a concluzionat că cel mai probabil bombele erau false.

În zborul 93 United Airlines, cutiile negre au arătat că echipajul și pasagerii au încercat să preia controlul avionului de la teroriști după ce au aflat prin telefon că alte avioane deturnate similar se prăbușiseră în clădiri în aceeași dimineață. Conform stenogramei discuțiilor din zborul 93, unul dintre teroriști a ordonat ca avionul să fie întors după ce a devenit clar că aveau să piardă controlul avionului în fața pasagerilor. La scurt timp după aceea, avionul s-a prăbușit pe un câmp de lângă satul Shanksville din orașul Stonycreek, comitatul Somerset, Pennsylvania, la 10:03:11 a.m. ora locală (14:03:11 UTC). Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul atacurilor, a declarat într-un interviu din 2002 acordat lui Yosri Fouda, un jurnalist de la al Jazeera, că ținta zborului 93 era Capitoliul Statelor Unite, care primise numele de cod „Facultatea de Drept”.
Trei clădiri din Complexul World Trade Center s-au prăbușit în urma avariilor structurale suferite în ziua atacurilor. Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbușit aproximativ la ora 9:59 a.m., după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175. Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbușit la ora 10:28 a.m., după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbușirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7. Integritatea sa structurală a fost compromisă și mai mult de incendii, și clădirea s-a prăbușit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 p.m.
Atacurile au creat confuzie pe scară largă printre organizațiile de presă și printre controlorii de trafic aerian din toate Statele Unite. Tot traficul aerian internațional civil a fost oprit și nu s-a mai permis aterizarea pe pământ american timp de trei zile. Avioanele deja în zbor au fost fie întoarse din drum, fie redirecționate spre aeroporturi din Canada sau din Mexic. Sursele media au transmis știri neconfirmate și adesea contradictorii pe parcursul zilei. Unul dintre cele mai cunoscute astfel de zvonuri a fost acela că o mașină-capcană fusese detonată la sediul Departamentului de Stat al SUA din Washington, D.C. La scurt timp după prima relatare a prăbușirii de la Pentagon, CNN și alte instituții media au relatat un incendiu izbucnit la Washington Mall. O altă relatare care a ajuns pe liniile AP era cea că un avion Delta Air Lines—zborul 1989—fusese deturnat. Această relatare s-a dovedit și ea a fi falsă; se crezuse pentru scurt timp că avionul ar fi prezentat riscul de a fi deturnat, dar a răspuns la apelul controlorilor și a aterizat în siguranță în Cleveland, Ohio.

Victime
2.993 de oameni și-au pierdut viața, inclusiv cei 19 teroriști: 246 în cele patru avioane (din care nu a supraviețuit nimeni), 2.603 în New York în clădiri și la sol, și 125 la Pentagon. Încă 24 de persoane rămân încă date dispărute. Toți cei morți erau civili, cu excepția 343 de pompieri, 72 de ofițeri de aplicare a legii, 55 de militari, iar cei 19 teroriști care au pierit în atacuri.[40] Peste 90 de țări și-au pierdut cetățeni în atacurile de la World Trade Center. În 2007, instituția de medicină legală din New York a adăugat-o pe Felicia Dunn-Jones la lista victimelor atacurilor din 11 septembrie. Dunn-Jones a murit la cinci luni după 9/11 în urma unei boli de plămâni legată de expunerea la praf în timpul prăbușirii World Trade Center.
NIST a estimat că se aflau aproximativ 17.400 de civili în complexul World Trade Center în momentul atacurilor, iar statisticile autorității portuare din New York și New Jersey arată că 14.154 de persoane erau de regulă în Turnurile Gemene înainte de 8:45 a.m. Marea majoritate a celor de sub zona de impact au fost evactuați în siguranță, împreună cu 18 persoane aflate în zona de impact din turnul de sud. 1.366 de oameni aflați la etajele de impact sau deasupra acestora au murit în Turnul de Nord. Conform raportului comisiei, sute de oameni au murit pe loc în urma impactului, iar restul au rămas în clădire și au murit după ce s-a prăbușit turnul. 600 de oameni au murit imediat sau au fost prinși sub dărâmăturile Turnului de Sud.
Cel puțin 200 de oameni au murit după ce au sărit din turnurile în flăcări (cum arată și fotografia „The Falling Man”), căzând pe străzi și pe acoperișurile clădirilor din apropiere la sute de metri dedesubt. Unii din cei care se aflau în fiecare turn deasupra punctului de impact s-au dus spre acoperiș în speranța de a fi salvați cu elicopterul, dar ușile de acces pe acoperiș erau încuiate. Nu a existat niciun plan pentru salvarea cu elicopterul, și la 11 septembrie, fumul gros și căldura intensă ar fi împiedicat orice elicopter să efectueze operațiuni de salvare.
În total, 411 lucrători ai serviciilor de urgență care au fost prezenți la locul dezastrului au murit în timp ce încercau să salveze oameni și să stingă incendii. New York City Fire Department (FDNY) a pierdut 341 pompieri și 2 paramedici. Poliția New York City a pierdut 23 de lucrători. Poliția Autorității Portuare a pierdut 37 de oameni, și au murit și alți 8 tehnicieni medicali și paramedici de la unități de urgență private.
Cantor Fitzgerald L.P., o bancă de investiții cu sediul în etajele 101–105 ale World Trade Center 1, a pierdut 658 de angajați, considerabil mai mulți decât orice altă companie. Marsh Inc., aflată imediat sub Cantor Fitzgerald la etajele 93–101 (locul de impact al zborului 11), a pierdut 295 angajați, iar Aon Corporation 175 de angajați. După New York, New Jersey a fost statul cel mai puternic lovit, orașul Hoboken suferind cele mai multe morți.
La câteva săptămâni după atacuri, numărul estimat al morților era de peste 6.000. Municipalitatea a putut identifica rămășițele doar a aproximativ 1.600 dintre victimele de la World Trade Center. Medicii legiști au colectat „aproximativ 10.000 de fragmente neidentificate de os și țesut care nu au putut fi legate de niciuna din persoanele de pe lista morților”. În 2006 încă se mai găseau fragmente de oase în timpul pregătirilor pentru demolarea clădirii Deutsche Bank.

Distrugeri
Pe lângă Turnurile Gemene de câte 110 etaje din World Trade Center, numeroase alte clădiri din zona World Trade Center au fost distruse sau grav avariate, inclusiv World Trade Center 7, World Trade Center 6, World Trade Center 5, World Trade Center 4, Marriott World Trade Center (WTC 3), și complexul World Financial Center și biserica ortodoxă greacă Sfântul Nicolae.
Clădirea Deutsche Bank de vis-a-vis de complexul World Trade Center peste strada Liberty a fost demolată ulterior din cauza condițiilor toxice din interiorul turnului de birouri. Sala Fiterman a Colegiului Comunitar Manhattan de la West Broadwaynr. 30 urmează și ea să fie demolată din cauza avariilor. Alte clădiri învecinate, printre care West Street nr. 90 și clădirea Verizon au suferit avarii majore, dar au fost restaurate. Clădirile World Financial Center, One Liberty Plaza, Millenium Hilton, și Church Street nr. 90 au suferit avarii moderate. Echipamentul de comunicații de pe Turnul de Nord inclusiv antenele radio și de televiziune au fost distruse, dar stațiile media au rerutat rapid semnalele și au reluat emisia. În comitatul Arlington, o parte din Pentagon a fost grav avariat de incendiu și o secțiune a clădirii s-a prăbușit.
Departamentul de Pompieri New York (FDNY) a intervenit rapid la fața locului cu 200 de unități (jumătate din departament), la ale căror eforturi s-au alăturat numeroși pompieri aflați în timpul liber și tehnicieni medicali ai serviciilor de urgență. Poliția New York (NYPD) a trimis unitățile de urgență (ESU) și alt personal de poliție și și-a pus în acțiune unitățile aeriene. Ajunși la fața locului, pompierii, polițiștii municipali și polițiștii Autorității Portuare nu și-au coordonat eforturile și au ajuns să efectueze căutări redundante ale civililor. Pe măsură ce condițiile s-au deteriorat, unitatea aeriană a poliției a transmis informații comandanților poliției, care au dat ordine personalului din subordine să evacueze turnurile; majoritatea polițiștilor au părăsit clădirile înainte de prăbușirea lor. Din cauza posturilor de comandă separate și a comunicațiilor radio incompatibile între agenții, comandanții pompierilor nu au primit aceste ordine. După prăbușirea primului turn, comandanții pompierilor au dat avertismente de evacuare, dar, din cauza dificultăților tehnice la sistemele de retransmisie radio, mulți pompieri nu au auzit ordinul de evacuare. Dispecerii serviciului de urgență 9-1-1 au primit și ei informații care nu au fost transmise și comandanților de la fața locului. La câteva ore după atac, s-a lansat o operațiune substanțială de căutare și salvare. După mai multe luni de operațiuni permanente, zona World Trade Center a fost eliberată până spre sfârșitul lui mai 2002.

Atacatorii și motivațiile lor
La câteva ore după atac, FBI a reușit să afle numele și, în majoritatea cazurilor, datele personale ale piloților și teroriștilor suspecți. Bagajele lui Mohamed Atta, care nu au prins legătura de la zborul dinspre Portland la zborul 11, conțineau documente ce au relevat identitățile tuturor celor 19 teroriști, și alte indicii importante cu privire la planurile, motivele și situația lor. În ziua atacurilor, NSA și agențiile germane de informații au interceptat comunicații care făceau referire la Osama bin Laden. La 27 septembrie 2001, FBI a publicat fotografii ale celor 19 teroriști, împreună cu informații despre posibilele lor naționalități și nume false. Cincisprezece dintre teroriști erau din Arabia Saudită, doi din Emiratele Arabe Unite, unul din Egipt, și unul din Liban. Mohamed Atta era liderul celor 19 teroriști. Aceștia erau adulți bine educați, ale căror mentalități erau complet formate.
Ancheta FBI, denumită operațiunea PENTTBOM, a fost cea mai mare și mai complexă anchetă din istoria FBI, și a implicat munca a peste 7.000 de agenți speciali. Prin interogarea suspecților în cazul atacului USS Cole din Yemen, FBI a reușit să facă legătura între teroriști și al-Qaeda. Guvernul american a concluzionat că al-Qaeda, condusă de Osama bin Laden, poartă responsabilitatea atacurilor, FBI afirmând că „dovezile care leagă al-Qaeda și pe bin Laden de atacurile de la 11 septembrie sunt clare și irefutabile”. Guvernul Regatului Unit a ajuns la aceeași concluzie în ce privește vinovăția al-Qaeda și a lui Osama bin Laden pentru atacurile de la 11 septembrie.

Al-Qaeda
Originile al-Qaeda pot fi găsite în 1979 când URSS a invadat Afganistanul. La scurt timp după invazie, Osama bin Laden a călătorit în Afganistan unde, cu ajutor din partea guvernului american, a ajutat la organizarea mujahedinilor arabi și a înființat organizația Maktab al-Khidamat (MAK) de rezistență antisovietică. În 1989, când armata sovietică s-a retras, MAK s-a transformat într-o „forță de reacție rapidă” într-un jihad împotriva tuturor guvernelor din lumea musulmană. Sub conducerea lui Ayman al-Zawahiri, Osama bin Laden s-a radicalizat. În 1996, bin Laden a publicat primul fatwā, prin care cerea soldaților americani să părăsească Arabia Saudită.
Într-un al doilea fatwā din 1998, bin Laden și-a anunțat obiecțiile față de politica externă a Statelor Unite față de Israel, precum și față de prezența continuată a trupelor americane în Arabia Saudită după Războiul din Golf. Bin Laden s-a folosit de texte islamice pentru a instiga la violență împotriva armatei și cetățenilor SUA până la satisfacerea cerințelor lor, spunând că „ulema au fost de acord întotdeauna de-a lungul istoriei islamice că jihad este o datorie individuală dacă dușmanul distruge țările musulmane.”

Vă prezentăm calendarul principalelor evenimente care au avut loc pe 11 septembrie:
- 1649: A luat sfârșit asediul Droghedei, armata parlamentaristă a lui Oliver Cromwellintrând în oraș și executând garnizoana acestuia.
- 1709: Bătălia de la Malplaquet, parte a Războiului Succesiunii Spaniole
- 1851: Emigrația română a aderat la Comitetul Central Democratic Europeande la Londra. Dimitrie C. Brătianu, reprezentantul României, a fost cel care a semnat actul de adeziune.
- 1853: Pentru prima dată se utilizează telegraful
- 1873: În Sankt Petersburgpe strada Odesei sunt aprinse primele lămpi electrice.
- 1878: Agenția diplomatică română de la Vienaeste ridicată la rangul de legație; prima legație a României în străinătate. Ion Bălăceanu devine primul ambasador român în străinătate.
- 1940: S-a dizolvat Partidul Națiunii– partid „unic și totalitar” sub conducerea supremă a regelui Carol al II-lea.
- 1944: Ofensiva trupelor germano-ungare în retragere, în zonele Crișanași Banat.
- 1945: Între 11 septembrie – 2 octombrie 1945 au loc, la Londra, convorbiri între miniștrii de Externe britanic, sovieticși american. În privința României se decide reorganizarea guvernului Groza, prin includerea a câte unui reprezentant din ‘Partidul Național Țărănesc și din Partidul Național Liberal, după care „noul” guvern urma să organizeze alegeri libere.
- 1989: Ungariadeschide Cortina de Fier, pentru a permite germanilor din RDG aflați în concediu în Ungaria să se refugieze în RFG.
- 1991: George W. Bush Seniora anunțat existența Noii Ordini Mondiale (engleză New World Order).
- 2001: 2.996 de oameni aveau să își piardă viața în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie din SUA. Atentatele teroriste, de o amploare fără precedent, de la New Yorkși Washington, DC; au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center (WTC) din New York și o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. (ce adăpostește Departamentul Apărării și Statul Major General al Forțelor Armate ale SUA). Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidențial, Ziua patrioților.
- 2009: Mihai Ghimpu, numit în funcția de președinte al Parlamentului pe 28 august, a devenit președinte interimar al Republicii Moldova.



Comentarii