Liviu Pop, făcut praf de la Bruxelles. Cine este domnul cu gândacii…

Senatorul PSD, Liviu Pop, fostul ministru al Educației, a comparat  Statele Unite, Germania, Austria şi Olanda cu nişte gândaci, într-o imagine postată pe pagina sa de Facebook. Mesajul era legat de exploatarea gazelor din România și presupusele interese strategice ale acestor ţări. Această postare a reușit, în scurt timp, să creeze nervozitate, așa cum era de așteptat. Vă prezentăm una din pozițiile critice la adresa ”domnului cu gândacii”.

Senatorul PSD, Liviu Pop, fostul ministru al Educației, a comparat  Statele Unite, Germania, Austria şi Olanda cu nişte gândaci

”Când a asemuit SUA, Germania, Olanda și Austria cu niște gândaci, Liviu Pop a ieșit ca păduchele-n frunte – ca să păstrez registrul de comparații ale unui de două ori fost ministru al Educației. Dacă PSD nu se disociază de gestul lui Liviu Pop, înseamnă că îl aprobă și abia atunci situația se agravează. Ar fi intolerabil ca un partid afiliat grupurilor politice internaționale și democratice să-și trateze în acest fel partenerii strategici, în contextul apropierii termenului la care România va prelua președinția Consiliului European. România are un guvern condus de PSD, iar acest partid nu poate considera că statele partenere sunt niște gândaci care îi invadează țara. Pentru faptul că România va fi privită din ce în ce mai mult ca o ciudățenie, câtă vreme are ca reprezentant politic un astfel de personaj, vinovat nu va fi Liviu Pop. Vina aparține tuturor șefilor, mai mari sau mai mici din PSD, care se complac în mlaștina politică a lui Liviu Dragnea. Până acum, PSD trebuia să emită un punct de vedere oficial prin care să se disocieze de Liviu Pop. Nu pare să aibă vreo intenție… Cine este Liviu Pop? Un personaj minor, care, fără niciun merit palpabil, a aterizat dintr-un sindicat din învățământ direct în fruntea PSD. A devenit ministru pentru dialogul social și, în vara anului 2012, a preluat și conducerea Ministerului Educației. A desființat CNATDCU chiar când delibera asupra plagiatului premierului Victor Ponta. S-a deplasat personal la ședință pentru a transmite că organismul a fost desființat. A călcat în picioare onoarea unor profesori universitari, aflați la ani lumină de carte față de el. În fapt, s-a făcut util șefului și de aceea i s-a făcut loc pe lista pentru Parlament, în toamna lui 2012. Patru ani mai târziu, a bătut precum dl Goe din picior să devină senator, deși nu el fusese preferatul alegătorilor PSD Maramureș, ci doamna Sorina Pintea, mult mai apreciată pentru managementul Spitalului Județean Maramureș. Sorina Pintea a demisionat din funcția de senator la doar câteva zile după ce-i fusese validat mandatul și s-a întors la conducerea spitalului din Baia Mare, pentru ca Liviu Pop să primească funcția de senator. În urmă cu câteva luni, a încercat să obțină pentru sine, prin plagiat, titlul de doctor la Academia de Poliție. N-a reușit la prima încercare, dar sunt sigur că va insista. Tot el este și autorul unui lung și rușinos șir de gafe, pentru care găsește scuze, cu seninătatea tupeistului care se știe susținut de șef. De fapt, Liviu Pop e doar un instrument util în mâna șefilor PSD, folosit în atacurile cele mai josnice și în care nu vor să fie amestecați. Se lasă impresia că Pop e un nebun, dar tabla de șah este de altcineva aranjată, în fapt, atacurile sale nefiind decât oglinda a ceea ce a ajuns PSD astăzi”, spune europarlamentarul Cătătlin Ivan, fost purtător de cuvânt al PSD.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.