FOTO: Înaintea Moțiunii de cenzură Viorica Dăncilă este atacată dur din Parlament

Înaintea Moțiunii de cenzură Viorica Dăncilă este atacată dur din Parlament

Președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, deputatul USR Critins-Ionela Iurișniți i-a trimis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă prin care îi cere să introducă de urgență în Programului de lucru al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, problema egalității de șanse între femei și bărbați.

Mai mult,Iurișniți îi arată premierului că România ocupă locuri codașe la foarte multe capitole,cum ar fi educația,drepturile persoanelor cu dizabilități și altele.

”Cu ocazia prezentării de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a stadiului procesului de pregătire și a temelor de interes care vor sta la baza Programului de lucru al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, doamna deputat USR Cristina-Ionela Iurișniți, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților adresează public următorul mesaj:

 

”Stimată doamnă prim-ministru,

Pe ultimul loc la tematicile de interes ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene se regăsesc valorile comune ale Europei, respectiv solidaritatea, coeziunea, egalitatea de șanse și justiția socială, valori precum respectarea demnității umane, inclusiv combaterea intoleranței de orice fel.

Ca președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților, consider că asumarea unei astfel de tematici trebuie să ocupe un loc central în pregătirile și Președinția din 2019. Cu atât mai mult cu cât, din păcate, egalitatea de şanse este încă un deziderat pentru grupurile vulnerabile din țara noastră: femei, copii și tineri, persoane cu dizabilități, minorități. România este printre ultimele clasate în UE în ceea ce privește indicatorii egalității de șanse și de gen și se află pe un trend descendent față de anii trecuți.

Recent, Guvernul României a aprobat Strategia națională privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice 2018-2021. Nu este prima. Cu toate acestea, România continuă să fie pe primele locuri în UE la numărul de copii care fac copii – mame minore. Nu există educație pentru sănătate decât în 7% din școli. Nu avem noțiuni despre egalitate de șanse în manuale, dimpotrivă, acestea sunt pline de stereotipuri, iar grupurile vulnerabile nu sunt reprezentate deloc. Violența domestică este omniprezentă și sute de femei mor an de an ucise în bătaie; la fiecare 4 zile, un minor este abuzat în familie. În ciuda acestor statistici dureroase, a durat mai mult de 1 an și jumătate să armonizăm legislația cu Convenția de la Istanbul, ratificată încă din 2016.

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor sprijină eliminarea oricărei forme de discriminare și integrarea principiului egalităţii de şanse în iniţiativele legislative, în politici şi program. Din această perspectivă, permiteți-mi să vă adresez rugămintea să tratați cu toată responsabilitatea oportunitatea adusă de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și să lucrăm în mod real, nu doar pe hârtie, pentru egalitatea de şanse şi de tratament în România”spune președintele Comisie pentru egalitate de șanse deputatul USR IONELA IURIȘNIȚI.

Înaintea Moțiunii de cenzură Viorica Dăncilă este atacată dur din Parlament Președinta Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, deputatul USR Critins-Ionela Iurișniți i-a trimis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă prin care îi cere să introducă

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.