
Kovesi merge înainte! „Vom continua să căutăm adevărul și pe viitor”
Procurorul șef al DNA a primit din partea Societății Timișoara premiul Speranța, pe care s-a dus să îl ridice personal. În discursul său, Laura Codruța Kovesi a lansat mesajul clar că are de gând să-și continue activitatea ca și până acum.
Ea a spus câteva cuvinte la primirea premiului:
„Vă mulțumim pentru acest premiu, suntem onorați și îl primim cu recunoștință.
Am acceptat să particip din respectul pe care îl purtăm Societății Timișoara și în al doilea rând pentru titlul acestui premiu, Speranța.
Societatea Timișoara întotdeauna a fost consecventă în a promova și a apăra valorile democratice și statul de drept.
Dar ceea ce apreciez împreună cu colegii mei este consecvența cu care au promovat și apărat un alt lucru, și permiteți-mi să citesc: Lupta cu oboseala și resemnarea celor care au renunțat să mai spere în adevăr și cinste.
Este un alt motiv pentru care astăzi am venit să particip la acest eveniment.
Și noi, ca procurori, avem aceeași datorie, de a respecta și de a căuta adevărul, de a fi cinstiți și onești în tot ceea ce facem. Vom continua să facem acest lucru și pe viitor. Sper, împreună cu colegii mei, ca procurorii să rămână independenți, să se păstreze stabilitatea instituțională și legislativă. Sper să avem în continuare legi pe care să le putem folosi să ne facem treaba cât mai bine. Așteptările din partea societății în ceea ce privește activitatea noastră sunt ridicate, legitime și întemeiate. Și încercăm și continuăm să ne facem treaba cât mai bine în fiecare zi”, a spus șefa DNA.



Comentarii