
Procurorul Horodniceanu, anunț bombă despre plângerea lui Orban împotriva Vioricăi Dăncilă!
Procorul DIICOT Daniel Horodniceanu a făcut în urmă cu scurt timp câteva precizări referitoare la plângerea penală depusă de președintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă.
„Până ieri după-amiază nu se începuse urmărirea penală in rem. Urmează cu siguranță ca procurorul să aprecieze dacă are nevoie de informații de la serviciile secrete, pentru că o altă manieră de abordare nu e posibilă. Sunt acuzații de trădare, de înaltă trădare, pot fi lucrate ca măsuri tehnice doar cu sprijinul serviciilor. Nu au cum cu poliția. Urmează să vedem”, a declarat Horodniceanu.
La jumătate lunii mai, Orban a depus o plângere penală despre care a declarat:
„Am depus o sesizare la PICCJ privind anumite fapte săvârşite de Viorica Dăncilă, dar şi de preşedintele Liviu Dragnea. Această sesizare este depusă de mine, Ludovic Orban, în calitate de cetăţean al României. Am considerat o obligaţie morală pentru mine. Am depus această sesizare pentru că am considerat necesar ca cineva să sesizeze aceste fapte. Eu nu am calitatatea, nu sunt eu procuror, nu eu hotărăsc dacă cineva este sau nu este vinovat. Pe de altă parte, acolo este vorba de nişte fapte care pot să ridice temeinice semne de întrebare cu privire la încadrarea acestor fapte ca posibile infracţiuni – de exemplu, difuzarea de informaţii cu caracter secret, nepublice, care nu sunt destinate publicităţii, de exemplu, uzurparea de funcţie, de exemplu ascunderea de informaţii către preşedinte, informaţii care pot să afecteze interesele statului român”, a mai afirmat preşedintele PNL.



Comentarii