Ecaterina Andronescu îl refuză pe Ponta, dar nici pe Dragnea nu-l mai place!

Ecaterina Andronescu a participat, luni, la lansarea agendei partidului lui Victor Ponta, Pro România. Motiv pentru care s-a speculat că ar urma să plece și ea din PSD și să se alăture echipei acestuia.

Dar, în urmă cu scurt timp, a anunțat, la România Tv, că nu are de gând să plece din partid, chiar dacă e nemulțumită de ce se întâmplă.

“Eu de fiecare dată am pledat pentru dialog. Dacă m-ar fi invitat și liberalii m-aș fi dus. PSD a câștigat pentru că stânga a fost unită. Eu sper ca stânga să fie reunită, pentru alegerile viitoare. Eu am fost acolo, am asculat, le-am ascultat programul și am plecat”, a declarat Ecaterina Andronescu. Cât despre ideea de a fi propunerea Pro România la alegereile prezidențiale, ea a spus: E onorantă propunerea lui Victor Ponta, cred că a fost doar o propunere. Nu intenționez să plec din PSD, dar modul în care se întâmplă lucrurile în ultima vreme nu mă mulțumește. Nu îmi pun, acum, această problemă, a plecării. Mă deranjează că, în ultimii 22 ani, partidul a fost altfel condus, nu doar un om lua toate deciziile și mă deranjează. Mă deranjează că nu mai sunt oameni profesiniști”, a punctat Ecaterina Andronescu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.