UPDATE. JAF ARMAT la o Bancă din Baia Mare. Hoții sunt în libertate

UPDATE. Primele imagini de la jaful armat comis la o bancă din Baia Mare. Camera de supraveghere din zonă i-a surprins pe cei doi atacatori după jaf purtând căștile de motociclist. Tot aşa au intrat şi în bancă și i-au ameninţat pe angajaţi cu un pistol şi o sabie, reuşind să fugă cu banii de la două casierii. Poliţia a instituit filtre în municipiu şi îi caută pe hoți, anunta digi24.ro.

UPDATE. JAF ARMAT la o Bancă din Baia Mare. Hoții sunt în libertate 1

Potrivit site-ului vasiledale.ro, jaful a fost dat în jurul orei 11:40. Doi indivizi îmbrăcaţi în costume de motociclişti şi având o armă şi o macetă au intrat în bancă. Unul dintre clienţi a fost ameninţat cu arma, după care tâlharii au luat banii din două case. Totul a durat mai puţin de 4 minute. La scurt timp au ajuns în zonă agenţii firmei de pază, urmaţi imediat de poliţişti. Una dintre angajate a reuşit să apese butonul de panică. Potrivit unor informaţii neoficiale, suspecţii au reuşit să fugă cu 100.000 de lei.

JAF ARMAT la o Bancă din Baia Mare. Hoții sunt în libertate

Două persoane au sustras miercuri, de la o sucursală din Baia Mare a Băncii Transilvania, o sumă de bani, ameninţând pe unul dintre angajaţi.

La 11.40 am fost sesizaţi prin 112 că la o unitate bancară de pe strada Victoriei, două persoane au sustras, sub ameninţare, o sumă de bani. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi desfăşoară cercetări”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

Conform primelor informații, hoții au scăpat cu mai bine de 100.000 de lei.

Foto: vasiledale.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.