
PSD hotărăște dacă face miting pentru susținerea premierului Viorica Dăncilă
PSD hotărăște dacă face miting pentru susținerea premierului Viorica Dăncilă
PSD se reuneşte, luni, în şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), unde ar urma să fie luată în discuţie şi varianta organizării unui miting de susţinere a premierului Viorica Dăncilă.
Şedinţa BPN al PSD este programată de la ora 11.00 la Parlament, iar social-democraţii ar urma să discute despre varianta organizării unui miting de susţinere a premierului Viorica Dăncilă.
Preşedintele interimar al PSD Timiş, Călin Dobra, a declarat că social-democraţii sunt pregătiţi ”inclusiv de a ieşi în stradă”, pentru a o susţine pe Viorica Dăncilă.
De altfel, liderii PSD din regiunea de vest au semnat, sâmbătă, la Timişoara, o rezoluţie prin care susţin actualul Guvern şi transmit conducerii naţionale a partidului că sunt pregătiţi să iasă în stradă pentru susţinerea prim-ministrului.
”În cadrul Comitetului Executiv al PSD Timiş am avut o întâlnire lărgită, o întâlnire regională, unde au participat preşedinţii organizaţiilor judeţene, Hunedoara, Caraş- Severin, Arad şi Timiş, precum şi vicepreşedinţii regionali, Natalia Intotero şi Mihai Fifor. În cadrul acestei întâlniri regionale, la care au fost prezenţi şi parlamentarii PSD din regiune, pe lângă problemele tehnice, politice, discutate, un lucru important e faptul că s-a aprobat prin vot o rezoluţie de susţinere a doamnei premier Viorica Dăncilă, pentru că s-a transmis un mesaj foarte clar şi din partea membrilor PSD Timiş, şi din partea liderilor din regiune, acel mesaj că avem nevoie de stabilitate, acel mesaj că România nu îşi mai permite schimbarea primului ministru si a echipei guvernamentale şi un mesaj că organizaţia PSD la nivel naţional, prin măsurile şi programul de guvernare pentru care am fost votaţi de către oameni, este pe drumul cel bun. Chiar dacă se încearcă prin toate mijloacele să se denatureze acest adevăr, toţi, în unanimitate, au votat această rezoluţie de susţinere, au transmis un mesaj foarte clar celor doi vicepreşedinţi regionali (Natalia Intotero şi Mihai Fifor – n.r.), de a transmite conducerii naţionale că suntem pregătiţi inclusiv de a ieşi în stradă, dacă va trebui să susţinem, pentru că nu cred că este normal şi corect ca organizaţia PSD să piardă guvernarea atâta timp cât a fost aleasă în 2016 de oameni”, a declarat Dobra.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, la Parlament, că dacă PSD va organiza un miting de susţinere a premierului Viorica Dăncilă, atunci membrii ALDE vor participa la această acţiune.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut de trei ori demisia premierului Viorica Dăncilă, în ultimele săptămâni, iar joi liderul PNL, Ludovic Orban, a depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) împotriva acesteia, acuzând-o de uzurparea funcţiei, prezentarea cu rea-credinţă de informaţii preşedintelui României, înaltă trădare şi divulgarea de informaţii secrete de stat, în legătură cu Memorandumul adoptat de Guvern privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Plângerea – care a fost declinată către DIICOT – îl vizează şi pe liderul PSD, Liviu Dragnea, acuzat de divulgarea de informaţii secrete de stat, după ce a făcut publice informaţiile referitoare la Memorandumul pe tema mutării ambasadei.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că plângerea penală depusă de liderul PNL este ”o tentativă de lovitură de stat”, ”o acţiune violentă, nedemocratică, neconstituţională a lui Iohannis şi a celor care îl susţin de a bloca un Guvern” şi că orice persoană care susţine acest demers va fi complice la diferite infracţiuni.
El a spus că preşedintele Iohannis practică şantajul pentru a prelua guvernarea şi că nu se poate avea niciun fel de relaţie cu şeful statului.
„Mie mi se pare o acuzaţie dementă (acuzaţia de înaltă trădare – n.r.), nu o acuzaţie gravă. Această sesizare e concepută şi redactată la Cotroceni şi cred că în foarte scurt timp vom avea cu toţii acces la textul acestei plângeri. Vom constata cu toţii că a fost concepută la Cotroceni şi e ca urmare a ameninţărilor pe care preşedintele le-a îndreptat către doamna Dăncilă. Cu toţii vom vedea în curând, sper, această plângere penală. O să ne dăm seama din textul ei de foarte multe lucruri. E vorba de dorinţa lui Klaus Iohannis de a prelua brutal guvernarea, ocolind alegerile democratice, preluând-o în urma unor ameninţări, practicând şantaj prin uneltele sale, punând presiune din ce în ce mai mare pe primul ministru al României, punându-l pe Orban să considere acte de înaltă trădare acţiunile externe ale unui prim-ministru ales democratic, care are întâlniri externe aşa cum are orice om din lumea democratică”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PNL, Ludovic Orban, a depus o sesizare penală împotriva acesteia, acuzând-o de uzurparea funcţiei, de prezentarea cu rea-credinţă de informaţii preşedintelui României, de înaltă trădare şi de divulgarea de informaţii secrete de stat, în legătură cu Memorandumul adoptat de Guvern privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.



Comentarii