
Rovana Plumb îl somează pe Iohannis să nu o mai atace pe Viorica Dăncilă
Rovana Plumb îl somează pe Iohannis să nu o mai atace pe Viorica Dăncilă
Președinta Organizației de Femei a PSD, Rovana Plumb, reacționează în urma declarațiilor președintelui Klaus Iohannis despre premierul Viorica Dăncilă și îl somează pe acesta să nu o mai atace.
„Facem apel la demnitatea domnului preşedinte Klaus Iohannis, să înceteze cu presiunile publice adresate doamnei premier Viorica Dăncilă. Ştim că domnia sa a intrat în campanie electorală, dar acest lucru nu justifică nici proferarea de ameninţări şi nici limbajul jignitor, cu atât mai mult cu cât se adresează unei doamne!”, a spus ministrul Fondurilor Europene.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că Viorica Dăncilă, aflată în vizita la Vatican, ar fi făcut o confuzie între o posibilă vizită a Papei în România şi discuţiile despre Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care ţara noastră o va deţine în prima jumătate a anului viitor.
„Daţi-mi voie să cred că nu a înţeles doamna foarte bine despre ce s-a vorbit acolo. Am urmărit întreaga evoluţie şi, în final, a apărut şi comunicatul oficial al Vaticanului despre acea întâlnire şi, într-adevăr, acolo se spune că s-a vorbit despre Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene, în prima parte a lui 2019. Singura explicaţie a mea este că doamna a înţeles că este vorba despre vizită şi nu despre preşedinţie. Deci o confuzie inexplicabilă”, a spus Iohannis, într-o declaraţie acordată presei la Blaj.



Comentarii