
Românii ies din nou în stradă. Proteste împotriva PSD-ALDE în toată România
Românii ies din nou în stradă. Proteste împotriva PSD-ALDE în toată România
Un protest de amploare faţă de coaliţia de guvernare PSD-ALDE este anunţat pe Facebook în 12 mai în Piaţa Victoriei din Bucureşti, sub sloganul „Vrem Europa, nu dictatură!”. Organizatorii acuză că PSD-ALDE nu şi-au respectat promisiunile făcute în campania electorală şi critică modul de guvernare a coaliţiei, care a îndepărtat România de standardele europene şi democratice şi a făcut ca în ţara noastră „să domnească interesele şi bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice”.
Protestul ar urma să aibă loc în 12 mai, în Piaţa Victoriei din Capitală, de la ora 18.00.
„De la preluarea guvernării, coaliţia PSD-ALDE nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, ci a avut două priorităţi: să îşi salveze de închisoare VIP-urile cu dosare penale şi să instaureze în România un regim în care forţa legii şi democraţia sunt strivite de forţa instituţiilor politice. Metodele şi acţiunile PSD-ALDE au ca efect îndepărtarea României de standardele europene şi democratice şi aruncarea ei în liga regimurilor autocratice, în care domnesc interesele şi bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice, iar societatea este lipsită de şansa de a sancţiona derapajele acestora”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook



Comentarii