
Vladimir Putin anunță eradicarea Statului Islamic din Siria
Gruparea Stat Islamic (SI) a fost distrusă în Siria, a anunţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, care a atenţionat totodată că SI îşi menţine potenţialul distructiv şi poate ataca ţări din întreaga lume, informează Interfax şi Reuters.
Mesajul de salut al lui Putin a fost citit miercuri de către secretarul pentru securitate naţională al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, anunță Agerpres.
De asemenea, în cadrul celei de-a VII-a Conferinţe pentru securitate internaţională de la Moscova, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat: ‘A fost eliberată din mâinile teroriştilor cea mai mare parte din teritoriul Siriei, iar cu restul au loc negocieri în vederea predării armelor’.
Potrivit lui Şoigu, au fost zădărnicite ‘planurile de a forma un pseudocalifat’, informează Interfax.
‘Este evident că prin unificarea eforturilor noastre cu cele ale coaliţiei, istoriei SI în regiune i s-ar fi putut pune capăt mult mai devreme şi cu pierderi mult mai mici’, a adăugat ministrul apărării rus.



Comentarii