Tragedie în Capitală. O femeie a căzut cu liftul mai multe etaje

Un accident neobişnuit a avut loc marţi, 27 martie, într-un bloc de pe strada Mendeleev din Bucureşti. Un lift s-a prăbuşit trei etaje după ruperea unui cablu de susţinere. În lift se afla o femeie.

Incidentul a avut loc în jurul orei 10.00. Vecinii au fost alertaţi de zgomotul puternic făcut de liftul care s-a prăbuşit şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Potrivit ISU, clădirea în care a avut loc accidentul aparţine Uniunii Cineaştilor.

Potrivit responsabililor ISU, la locul accidentului au acționat Detaşamentul Special de Salvatori și două ambulante SMURD. Femeia era conştientă, fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Floreasca.

Poliţişti ai Sectiei 1 au demarat investigaţiile în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs acest incident. Cercetările sunt continuate de către subunitatea de poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Tragedie în Capitală. O femeie a căzut cu liftul mai multe etaje 1 Tragedie în Capitală. O femeie a căzut cu liftul mai multe etaje 2

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.