
Expoziţia „Comorile Egiptului Antic” la Biblioteca Națională a României
Expoziţia „Comorile Egiptului Antic”, care reuneşte peste 300 de exponate conţinând artefacte originale ce oglindesc etapele de dezvoltare a civilizaţiei egiptene, va fi deschisă miercuri la Biblioteca Naţională a României.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, printre exponate se numără: masca faraonului Tutankhamon, un fragment de sarcofag autentic, bijuterii, foi de papirus, ushabti-uri sau amulete care însoţeau defuncţii în viaţa de apoi.
Artefactele vor fi expuse în două săli de la parterul Bibliotecii Naţionale a României şi sunt organizate pe zone tematice: viaţa cotidiană, arta războiului şi navigării, cele mai însemnate dinastii, spaţiu dedicat în special lui Tutankhamon, divinităţile Egiptului Antic, religia, ritualurile mortuare şi mumificarea.
Colecţia formată dintr-un număr impunător de exponate a fost pregătită de o echipă de 50 de specialişti în domeniu – egiptologi, antropologi, istorici, arhitecţi şi designeri, iar artefactele expuse provin fie din colecţii private, fie sunt capodopere reproduse de experţi în cultura antică.
Expoziţia, care este prezentată la Bucureşti după un turneu internaţional, având peste un milion de vizitatori la nivel mondial, îşi aşteaptă vizitatorii până pe 21 iunie.



Comentarii