Secretul tăblițelor de la Sinaia și enigma imaginii Sarmisegetuzei

Povestea începe în 1875, cand Carol I hotărăște să construiască o reședință a casei regale. Acesta va fi Castelul Peleș din Sinaia. În timpul excavatiilor pentru cladire, s-a descoperit un tezaur din mai multe table scrise în relief, cu dimensiuni de aproximativ 10×15 centimetri, cu grosimi variabile, și alte obiecte din aur, în greutate totală de aproximativ 1.500 de kilograme. Plăcile erau acoperite cu inscriptii ciudate, cu figuri umane și de animale. Curioase erau semnele scrierii necunoscute de pe unele placi, precum și amestecul de litere grecești și latine de pe celelalte. În acel moment, România se pregătea să-si câștige independența, intrând în război, alături de Rusia, împotriva Imperiului Otoman.

Regele Carol I se consultă cu premierul Lascăr Catargiu și cu mai mulți istorici români de marcă, printre care Alexandru Xenopol și Dimitrie Onciul. Se ajunge la concluzia că tezaurul trebuie privit ca pe o sursă de bani într-un moment de mare cumpănă pentru tară. Acesta este cedat regelui Carol I, care îi face copii în plumb la fabrica de cuie din Sinaia, cu ajutorul patronului Emil Costinescu, depozitează copiile la Mănăstirea Sinaia și în Castelul Peleș și topește originalele din aur. Cu banii utilează armata, care se pregătea de război.

În 1948, după abdicarea regelui Mihai, placile din plumb sunt ridicate de la Peleș și depozitate, fără a fi înregistrate, în Institutul de Arheologie ”Vasile Parvan” din București. Tot atunci, profesorul Ioan Nestor recomandă Marioarei Golescu publicarea plăcutelor de plumb. Le fotocopiază cu ajutorul inginerului Dan Romalo, face un studiu, dar nu publică nimic.

În 1973, un cercetător de la Muzeul Taranului Roman publica tot ce se știa despre subiectul tăblitelor de la Sinaia.

Tot în anii ’70, Institutul de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă Comitetul Central al PCR devine extrem de interesat de subiect. O echipă de specialiști primește ordin să descifreze scrierea până la 14 iulie 1978. Rezultatul muncii lor a rămas necunoscut.

Abia în 2003, Dan Romalo tipăreste o carte despre tăblițele de la Sinaia. Puse cap la cap, acestea reprezintă o istorie a Daciei, din străvechime până la Decebal. Apoi, izbucnește un scandal în mediile academice pe această temă. Oficial, se spune că toate sunt falsuri realizate dintr-un patriotism exacerbat.

De pe tablițele de la Sinaia s-ar putea reconstitui istoria dacilor

 

 

 

 

 

Dacologii, dimpotrivă, afirma că sunt copii ale unor originale. Scriitorul Dumitru Manolache începe și el o investigație pe cont propriu. Sunt alese 35 de plăcute, care sunt testate în 2004, la Institutul de Fizica și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” din București. Rezultatul: piesele sunt alcătuite din plumb, specific aceluia tipografic de secol XIX. Adică obiectele au fost turnate în urma cu cel puțin 120 – 130 de ani. Aici, lucrurile încep să se clarifice.

În urma descifrării unor nume de pe tăblițe, se știe azi că placa numărul 21, de exemplu, reprezintă planul cetății Sarmizegetusa de pe vremea lui Burebista. Se mai știe că pe placa numărul 84 este tot cetatea Sarmizegetusa, dar de pe vremea lui Decebal. Plăcile cu aceste hărți au fost turnate în secolul XIX, conform testărilor fizice, iar datele arhitecturale sunt identice cu ceea ce s-a descoperit la Gradiștea, în secolul XX. Era imposibil însă ca în secolul XIX cineva să știe ce se va descoperi în veacul următor și sa reprezinte aceste date din viitor pe niște plăci din plumb.

„Ce facea regele Carol I cu aceste obiecte la curtea sa?”

”Daca sunt copii ale unor originale, trebuie cercetate, pentru că pot face lumină asupra unei perioade a istoriei noastre despre care știm foarte puțin, inclusiv despre limba dacilor, care, din câte se pare, era apropiată de latină. Dacă sunt falsuri, trebuie studiate pentru a se lămuri acest lucru. Vreau să spun că nu exista nici un indiciu că ar fi falsuri, dar nimeni nu dorește să cerceteze cu seriozitate aceste obiecte. Nici măcar nu sunt înregistrate oficial, de parcă nici nu ar exista pentru istoricii din țara noastră. Eu sunt doctor în lingvistică și am fost cercetător în Academia Română. A trebuit să demisionez, din cauză că susțin teza autenticității scrierii de pe tăblitele din plumb. Ce făcea regele Carol I cu aceste falsuri la curtea sa? Cine s-a chinuit să realizeze 200 de inscripții doar de amorul artei? E o zona ocultată si nu inteleg de ce”, a spus Aurora Pețan, unul dintre cei mai îndărătnici adepți ai necesității studierii acestor plăcute ciudate.