
ULTIMA ORĂ! Siegfried Mureșan dă lovitura primarilor. Premeirul desemnat vrea comasarea comunelor. „O primărie la o comună mai mare, în loc de trei primării la trei comune mici”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan propune o schimbare importantă în administrația locală din România: comunele mici să se poată uni voluntar, astfel încât mai multe primării să fie înlocuite de o singură administrație pentru o localitate mai mare. Modelul avut în vedere este cel aplicat în Republica Moldova.
Mureșan susține că există comune mici care au venituri reduse și întâmpină dificultăți în asigurarea serviciilor publice sau în realizarea proiectelor de investiții. Soluția propusă este asocierea și, ulterior, comasarea voluntară a acestora.
O singură primărie în loc de trei
Premierul desemnat a explicat că trei comune mici ar putea ajunge, de exemplu, să formeze o singură comună mai mare, administrată de o singură primărie.
Scopul declarat este reducerea cheltuielilor administrative și crearea unor administrații locale care să dispună de mai multe resurse și de o capacitate mai mare pentru atragerea fondurilor și realizarea investițiilor.
Mureșan insistă însă asupra caracterului voluntar al proiectului. Comunele nu ar urma să fie obligate de Guvern să fuzioneze, ci comunitățile locale ar trebui să decidă dacă doresc să intre într-un asemenea proces.
Pentru această reformă, Siegfried Mureșan indică modelul Republicii Moldova, unde a fost introdusă posibilitatea amalgamării voluntare a unităților administrativ-teritoriale.
Mai multe localități învecinate pot decide să formeze o singură unitate administrativă, ideea fiind ca noua structură să dispună de resurse mai mari și să poată furniza mai eficient serviciile publice.

Mureșan consideră că un mecanism asemănător ar putea funcționa și în România, în special în cazul comunelor mici care au dificultăți în susținerea propriului aparat administrativ.
Reforma nu ar urma să fie făcută imediat
Comasarea comunelor nu ar urma să înceapă însă în perioada imediat următoare. Premierul desemnat consideră că o reformă administrativ-teritorială trebuie pregătită atent și nu ar trebui făcută în apropierea alegerilor.
În acest moment nu există o listă cu localitățile care ar putea fi comasate și nici criterii definitive privind numărul minim de locuitori sau veniturile pe care trebuie să le aibă o comună.
Prin urmare, nicio comună nu este în prezent obligată să se unească cu o localitate vecină. Propunerea vizează crearea unui mecanism prin care comunitățile care doresc acest lucru să poată decide voluntar comasarea.
Reforma administrației ar putea fi mult mai amplă
Planul privind comunele face parte dintr-o viziune mai largă de reorganizare a administrației. Mureșan vorbește și despre reducerea suprapunerilor dintre instituțiile statului și despre comasarea unor structuri care au atribuții asemănătoare.
În cazul administrației locale, una dintre mize este reducerea banilor cheltuiți pentru funcționarea aparatelor administrative și direcționarea unei părți mai mari din resurse către investiții și servicii pentru populație.
Dacă proiectul va fi transformat în lege și va fi aplicat, harta administrativă a României s-ar putea modifica în următorii ani. Unele dintre comunele actuale ar putea dispărea ca unități administrative distincte și ar putea deveni parte a unor comune mai mari, însă numai în urma unei proceduri voluntare.


