
Război politic! George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că încalcă Constituția: „România nu are guvern de 84 de zile”
Liderul AUR, George Simion, lansează un nou atac la adresa președintelui Nicușor Dan, pe care îl acuză că încalcă grav Constituția prin faptul că nu a desemnat un nou candidat pentru funcția de prim-ministru. Simion susține că România se află de 84 de zile fără un guvern învestit și avertizează că șeful statului riscă să ajungă în procedura de suspendare.
Simion: „Este dovada supremă a iresponsabilității”
În cadrul unei conferințe de presă, președintele AUR a afirmat că actuala criză politică este generată de refuzul președintelui de a-și exercita atribuțiile constituționale privind desemnarea unui premier.
„Atitudinea lui Nicușor Dan față de această criză pe care el a creat-o nu este de natură a ne liniști, chiar deloc. Suntem în a 84-a zi în care România nu are guvern. Este dovada supremă a iresponsabilității lui Nicușor Dan și o încălcare gravă a Constituției”, a declarat George Simion.
Liderul AUR invocă posibilitatea suspendării
George Simion a susținut că președintele nu și-a îndeplinit obligația de a propune Parlamentului un candidat pentru funcția de premier și a afirmat că actuala situație nu a fost prevăzută de autorii Constituției.
„Cei care au scris Constituția nu și-au închipuit că la Cotroceni poate veni cineva care să amâne fără termen nominalizarea unui premier. Nicușor Dan devine tot mai pasibil de procesul constituțional, democratic, de suspendare și apoi demitere”, a declarat liderul AUR.
Băsescu respinge scenariul suspendării
Declarațiile lui George Simion vin în contextul în care fostul președinte Traian Băsescu a apreciat recent că o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan nu ar avea șanse de reușită.
Băsescu a afirmat că un referendum pentru demiterea șefului statului nu ar trece și că Nicușor Dan își va duce mandatul până la capăt, chiar dacă stilul său politic este diferit de cel cu care românii au fost obișnuiți.


