
DEZVĂLUIRE de la Guvern, care îl îngroapă pe Grindeanu. Compania care câștigă bani din buzunarul românilor! ”Şeful PSD a condus ministerul timp de aproape 4 ani”!
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că a descoperit un nou exemplu de risipă în sectorul public, administar ani de zile de PSD, prezentând cazul unei companii de stat care are 36 de angajați și patru membri în Consiliul de Administrație, iar principala sa activitate este închirierea spațiilor dintr-o clădire aflată în proprietatea statului către… alte instituții ale statului.
Potrivit acesteia, este vorba despre Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A., societatea care administrează Palatul CFR din București.
Printre chiriași se numără Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, condus timp de 4 ani de de liderul PSD, Sorin Grindeanu, CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, Autoritatea pentru Reforma Feroviară, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și Telecomunicații CFR.
„Instituțiile statului plătesc chirie unei companii a statului”
Vicepremierul afirmă că situația este un exemplu al modului în care fondurile publice sunt mutate între instituții fără a genera o eficientizare reală a cheltuielilor.
„Toate aceste instituții publice plătesc chirie companiei publice pentru a ocupa o clădire publică. Practic, banii publici circulă de la o instituție a statului către o altă companie de stat”, a explicat Oana Gheorghiu.
Curtea de Conturi a găsit probleme de administrare
Vicepremierul susține că rapoartele Curții de Conturi au identificat mai multe deficiențe de guvernanță la societate. Printre acestea se numără faptul că Palatul CFR nu fusese reevaluat din 2013, conducerea a funcționat perioade îndelungate prin mandate provizorii, nu au fost stabiliți indicatori de performanță pentru administratori și directorul general, iar atribuțiile conducerii executive și ale Consiliului de Administrație nu au fost delimitate corespunzător.
De asemenea, Oana Gheorghiu afirmă că există probleme privind independența Consiliului de Administrație, susținut de PSD, întrucât legea impune ca majoritatea administratorilor să fie independenți.
”Caragiale ar fi foarte invidios că n-a trăit să o vadă și pe asta: România are o companie de stat cu 36 de angajați și 4 membri ai consiliului de administrație, al cărei unic obiect de activitate este să închirieze spațiile dintr-o clădire a statului către alte instituții ale statului.
Este vorba despre compania Grup Exploatare și Întretinere Palat C.F.R. S.A. și ea administrează – ați ghicit – clădirea Palatul C.F.R. din București.Chiriașii ei sunt: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii; Compania Națională de Căi Ferate CFR SA; CFR Călători; CFR Marfă; Autoritatea pentru Reforma Feroviară; Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier; Telecomunicații C.F.R. SA.
Toate aceste instituții publice îi plătesc chirie companiei publice pentru a ocupa o clădire publică.Altfel spus, banii noștri, ai tuturor, care se învârt de la o instituție la alta.În caz că nu știți de unde vă sună cunoscut numele Palatul CFR: este vorba de acea clădire în care, în luna mai, 7 persoane au căzut în gol cu liftul tocmai după efectuarea unor lucrări majore și înlocuirea cablurilor de tracțiune.
Problemele acestei companii nu au început însă în ziua accidentului.Curtea de Conturi a identificat aici probleme severe de guvernanță:
Palatul CFR nu fusese reevaluat din anul 2013; conducerea societății a funcționat timp îndelungat prin mandate provizorii; nu au fost stabiliți indicatori de performanță pentru administratori și directorul general; limitele responsabilităților dintre conducerea executivă și Consiliul de Administrație nu au fost respectate întotdeauna.Există și o problemă serioasă privind independența Consiliului de Administrație.
Legea spune clar că majoritatea administratorilor trebuie să fie independenți și că persoanele care lucrează în instituții publice nu pot fi considerate administratori independenți.
Aceste reguli nu sunt recomandări. Ele sunt obligații legale.Cu toate astea, pe cine găsim în consiliul de administrație al acestei companii? un director din Ministerul Transporturilor; un director executiv din Primăria Sector 2;
un consilier general al Municipiului București; purtătorul de cuvânt al doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, fostă PSD.
Cum arată situația financiară a companiei?
Compania nu înregistrează pierderi pentru că nici nu ar avea cum: obiectul de activitate este închirierea spațiilor din Palatul CFR către alte entități publice, de la care încasează suficienți bani cât să-și acopere costurile și să facă o rată de rentabilitate economică de 3,13% și rată de rentabilitate financiară de 3,22%; 36 de angajați se ocupă așadar de închirieri și întreținerea clădirii.
Anual, sumele încasate de conducerea societății se ridică la 334.944 lei pentru membrii CA și 291.552 lei pentru directorul general.În ultimii 10 ani, compania a fost implicată în 177 procese penale, din care unul deschis împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în calitate de debitor. Ministerul Transporturilor a fost condus mai mereu de PSD.
Șeful PSD Sorin Grindeanu a condus ministerul timp de aproape 4 ani, fiind succedat de unul dintre oamenii săi de încredere.
Așa cum o demonstrează și inspecțiile ministrului interimar Radu Miruţă din aceste zile, Ministerul Transporturilor a fost condus până acum haotic și în batjocură totală față de interesul și resursele statului.Grup Exploatare și Întretinere Palat C.F.R. S.A. este doar una dintre cele peste 1.500 de companii ale statului român. Este momentul să facem curățenie în companiile de stat”, spune Gheorghiu.
Salarii consistente și zeci de procese
Potrivit datelor prezentate de vicepremier, membrii Consiliului de Administrație încasează împreună aproape 335.000 de lei pe an, iar directorul general are o remunerație anuală de peste 291.000 de lei. În același timp, compania își acoperă cheltuielile din chiriile plătite de instituțiile publice care ocupă Palatul CFR.

Oana Gheorghiu mai susține că societatea a fost implicată în numeroase litigii în ultimii ani și că reprezintă doar unul dintre exemplele care arată necesitatea reformării companiilor de stat. Ea afirmă că în România funcționează peste 1.500 de companii de stat, multe dintre ele necesitând restructurare și eficientizare.


