
UDMR, presat să susțină un Guvern Grindeanu. Calculele din Parlament ar putea schimba lupta pentru Palatul Victoria
Liderii Uniunea Democrată Maghiară din România, UDMR, sunt supuși unor presiuni intense pentru a-și schimba poziția și a vota în favoarea unui Guvern condus de Sorin Grindeanu, potrivit unor surse politice. Miza este obținerea majorității necesare pentru învestirea noului Executiv, într-un context în care negocierile pentru desemnarea premierului rămân blocate.
Conform informațiilor g4media.ro., PSD încearcă să convingă UDMR să renunțe la poziția adoptată în urma negocierilor de vineri, când formațiunea, alături de PNL și USR, și-a exprimat susținerea pentru Siegfried Mureșan în funcția de prim-ministru. Până în prezent însă, liderii UDMR nu și-ar fi modificat opțiunea.

Potrivit calculelor politice prezentate de surse, PSD pornește de la 127 de parlamentari și ar putea ajunge, împreună cu reprezentanții minorităților naționale, la 144 de voturi.
Cu sprijinul UDMR și al unei părți a liberalilor aflați în tabăra adversă conducerii lui Ilie Bolojan, social-democrații s-ar apropia de pragul necesar învestirii.
În ecuație sunt incluse și grupurile apropiate de Victor Ponta, însă chiar și în acest scenariu ar mai fi nevoie de câteva voturi suplimentare din partea unor parlamentari neafiliați sau ai altor formațiuni.
În paralel, liderii PNL au transmis că nu vor acorda un sprijin necondiționat pentru un Executiv condus de Sorin Grindeanu, insistând că orice vot favorabil trebuie să fie precedat de un acord politic clar și de asumarea unor condiții privind programul de guvernare.
”Partidul Național Liberal și-a prezentat soluția pentru a avea un nou guvern.
1. Împreună cu USR și UDMR, l-am propus pe Siegfried Mureșan premier. Un om cu mare experiență în fonduri europene și bugete. Nu a fost agreat în discuția din această seară de la Palatul Cotroceni.
2. Am decis că nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu. Și asta am spus clar, explicând și de ce.
N-a convenit.PNL nu a promis un cec în alb pentru domnul Grindeanu, ci un acord politic în baza căruia se poate lua în considerare o decizie cu privire la învestirea unui guvern. Nu am ajuns la un acord.
Or, am constatat că domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Și am înțeles că nici în politică nu se dau cecuri fără acoperire.
PNL nu blochează. PNL rămâne consecvent. Nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre. Asta deranjează”, a transmis Bolojan.
Dacă UDMR și-ar modifica poziția, negocierile pentru formarea noului Guvern ar putea intra într-o nouă etapă, însă, în acest moment, scenariul rămâne dependent de deciziile formațiunilor parlamentare și de discuțiile care continuă la nivelul liderilor politici.
Potrivit surselor citate, până la această oră nu există o confirmare oficială din partea UDMR privind schimbarea poziției în favoarea unui Guvern condus de Sorin Grindeanu.


