20 februarie, ziua dezrobirii romilor. Inițiativa legislativă a deputatului Nicolae Păun

20 februarie, ziua dezrobirii romilor. Inițiativa legislativă a deputatului Nicolae Păun.

Data de 20 februarie marchează sfârșitul sclaviei romilor în spațiul românesc, un moment istoric din 1856 care a pus capăt unei perioade de secole de robie în Moldova și Țara Românească. Ziua are astăzi o semnificație oficială, în urma inițiativei legislative a deputatului Nicolae Păun, care a propus ca această dată să fie recunoscută drept zi de comemorare a dezrobirii romilor din Principatele Române.

Lege pentru memorie și asumare

Proiectul de lege al lui Păun, a avut ca obiectiv marcarea oficială a zilei de 20 februarie în memoria sfârșitului sclaviei romilor și a suferinței istorice îndurate de această comunitate. Inițiativa a vizat nu doar recunoașterea simbolică, ci și implicarea autorităților publice în organizarea și finanțarea manifestărilor dedicate acestei zile.

Prin această lege, statul român a făcut un pas în direcția asumării unui episod istoric adesea ignorat în spațiul public.

Educație și responsabilitate istorică

În dezbaterile legate de proiect a fost discutată și ideea includerii istoriei sclaviei romilor în programele educaționale, pentru a asigura o mai bună informare a generațiilor tinere cu privire la trecutul acestei comunități.

Demersul legislativ a fost conceput ca un gest de recunoaștere morală și istorică, dar și ca un semnal că libertatea și demnitatea nu trebuie privite ca realități garantate, ci ca valori câștigate și apărate.

Astfel, 20 februarie rămâne o zi de reflecție asupra unui capitol dureros din istoria României și un prilej de reafirmare a respectului pentru drepturile și demnitatea fiecărei persoane.

EXPUNERE DE MOTIVE

Necesitatea comemorării acestui eveniment este determinată de imperativul schimbării mentalității şi prejudecăților greşite determinate de stereotipurile înrădăcinate în societatea românească, precum şi de asumarea istoriei recente a statului român modern.

Situația actuală a romilor din România are cauze istorice şi este consecința unei istorii de excluziune socială care – după trecerea unui secol şi jumătate de la momentul dezrobirii țiganilor în Principatele Române mai persistă încă în societatea românească, atât în ceea ce priveşte asigurarea unui tratament egal în competiția socială, cât mai ales la nivelul mentalității populației majoritare.

Desființarea robiei țiganilor în Principatele Române nu s-a făcut dintr-odată, ci a fost un proces ce a durat două decenii şi jumătate. Prin legiferarea dezrobirii, o populație de aproximativ 250.000 de oameni a fost ridicată de la condiția de robi şi aşezată pe picior de egalitate cu ceilalți locuitori ai Ţărilor Române.

Primul act oficial care a legiferat dezrobirea țiganilor a fost adoptată în Tara Românească în anul 1843 şi s-a numit „Legea pentru desființarea dajnicilor de sub admninistraţia Vorniciei temnițelor şi trecerea lor sub administraţia ocârmuitorilor de judeţe” şi a fost votată de Adunarea Obştească la data de 16martie şi a fost promulgată de domnitorul Moldovei la 22 martie 1843.

Ulterior, la 31 ianuarie 1844, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza a fost adoptată „Legea pentru regularisirea țiganilor mitropoliei, a episcopiilor şi mânăstitilor în deobşte”. În baza acesteia, țiganii aparținând bisericii şi mânăstirilor deveneau liberi.

La 14 februarie 1844, a fost votată legea prin care sclavii statului, atât cei sedentari, cât şi cei nomazi deveneau liberi, dobândind, din punct de vedere legal,23 aceleaşi drepturi ca şi ceillalți locuitori ai țării. În 1851, domnitorul Barbu Ştirbei ia hotărârea ca statul să-i răscumpere şi să-i elibereze pe acei robi țigani care sufereau maltratări.

Apoi la 10 decembrie 1855, Divanul Obştesc din Moldova a votat „Legiuirea pentru desființarea robiei, regularea despăgubirei şi trecerea emancipaților la dare”, iar la 8 februarie 1856 a fost promulgată „Legiuireapentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Tării Româneşti „Instituirea la nivel juridic a dezrobirii din 1856 s-a realizat la presiunea aboliționismului occidental şi s-a produs pe bază de despăgubire, în sensul că robii țigani au fost răscumpărați de la proprietari, puține fiind familiile de boieri care i-au dezrobit pe aceştia fără a primi bani; între cei care le-au redat libertatea robilor țigani de pe moşiile lor fiind promotorii dezrobirii – boierii paşoptişti.

Legiferarea dezrobirii romilor nu a adus – din nefericire – o îmbunătățire a situației social-economice a foştilor robi deveniți cetățeni liberi. Programele reformiste ale paşoptiştilor şi cele ale guvernelor care au urmat nu au cuprins şi soluționarea ridicării nivelului socio-economic al romilor şi de includere socială a acestora printre cetățenii Tărilor Române.

Neincluderea problemelor complexe ale romilor în politicile publice a condus la recăderea acestora la sărăcia specifică perioadei de robie.

În decursul celor 150 de ani de “existență liberă” a romilor, s-au perpetuat marginalizarea şi excluderea socială a acestora, ceea ce a creat unimportant decalaj socio-cultural între populația majoritară şi comunitatea romilor.

Pentru a supraviețui, mulți romi au fost constrânşi să se separe de majoritate şi să dezvolte o aşa-numită „cultură a sărăciei”- în care identitatea etnică era o oportunitate pentru exploatarea unor resurse marginale – şi o „cultură a ruşinii”,dominată de existența unui stigmat individual si colectiv.

Consecințele robiei se pot decela şi astăzi în modelul mental colectiv moştenit de populația majoritară, blocându-i acesteia înțelegerea şi acceptarea acestei etnii marginalizate.

Faptul că se poate vorbi şi în prezent, din păcate, de34emanciparea social-economică a romilor şi tratarea lor drept cetățeni români cu drepturi depline, demonstrează că progresele înregistrate după 150 de ani nu sunt prea mari şi că etnia romilor are – în continuare – nevoie de o „dezrobire spirituală „la nivelul conştiinței sociale a românilor şi a celorlalte minorități, care să se concretizeze într-un standard de trai acceptabil pentru comunitățile de romi – din care 75% trăiesc şi acum la limita degradării condiției umane.

Tocmai în vederea schimbării mentalității majoritarilor față de cetățenii români de etnie romă şi redarea demnității lor ca etnie având o conviețuire multiseculară cu populația majoritară -. este necesar ca Parlamentul, Guvernul să aibă în vedere inclusiv măsuri şi acțiuni urgente pentru combaterea marginalizării sociale a romilor, în vederea re câştigării demnității membrilor etniei romilor.

Este necesară şi o reconsiderare a istoriei moderne a României, prin introducerea în manualele școlare a acestei perioade a robiei şi dezrobirii romilor, pentru ca să se transforma în bine mentalitatea populației majoritare față de etnia romilor.

În acest sens, Ian Hancock – un cunoscut militant internațional pentru drepturile romilor din Marea Britanie, de origine romă – a scris in 1999: „Impreunăcu Porrajmos (Holocaustul), perioada robiei este un eveniment foarte tragic dini storia europeană a poporului meu.

Împreună, acestea trebuie să formeze parte integrală a textelor școlare, pentru că nu numai că nu trebuie să uităm noi istorianoastră, dar nici cei responsabili pentru aceste crime împotriva umanității nu trebuie să uite; pentru că dacă astfel de lucruri sunt uitate, ele se pot întâmpla din nou.

„Asumarea acestui eveniment istoric din istoria modernă a României prin legiferarea unei date de comemorare la nivel național este conformă Constituției, respectiv articolului 6 alin.(1) din Constituție, ce stipulează că „Statul recunoaște şi garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase” şi articolului 35 alin.(3) ce prevede că „Statul trebuie să asigure4păstrarea identității5spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume

„De asemenea, în articolul 5 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, ratificată de România prin Legea nr.33/1995, se stipulează că „Părțile se angajează să promoveze condițiile de natură să permită persoanelor aparținând minorităților naționale să-şi mențină şi să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esențiale ale identității lor, respectiv, religia, limba, tradițiile şi patrimoniul lor cultural”.

De altfel, la nivel european şi internațional mai există acte similare de asumare a responsabilității statelor pentru istorie, cum ar fi Franța – care a promulgat „Legea nr 434/2001 referitoare la recunoaşterea Comerțului cu negri şi a sclaviei drept crimă împotriva umanității”, precum şi Rezoluția Congresului SUA intitulată „Apologizing for the enslavement and rasial-segregation of African Americans”, adoptată la data de 18 iunie 2009.Având în vedere cele prezentate mai sus, supunem dezbaterii Parlamentului următoarea propunere legislativă. INIŢIATOR, Nicolae Păun Deputat Partida Romilor – Pro-Eurорa