FOTO. INCREDIBIL. Caz neobișnuit la Bistrița: cinci copii, cu vârste între 7 și 15 ani acuzați că au furat bonuri Returo de la un alt minor

Caz neobișnuit la Bistrița: cinci copii au furat bonuri Returo de la un alt minor.

Un incident surprinzător s-a petrecut în municipiul Bistrița, unde cinci minori cu vârste între 7 și 15 ani sunt cercetați de autorități după ce ar fi sustras bonurile valorice obținute de un alt copil în urma reciclării ambalajelor la un punct de colectare Returo din zona unui supermarket.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile locale, evenimentul s-a produs după ce un copil a fost trimis de părinți să recicleze ambalaje. În timp ce folosea aparatul Returo, grupul de cinci minori l-ar fi înconjurat, l-ar fi împins și i-ar fi luat bonurile, după care ar fi fugit de la fața locului.

Părinții copilului păgubit au sesizat incidentul, iar polițiștii locali au intervenit și au identificat rapid minorii implicați. Bonurile au fost recuperate, iar copiii au fost duși la domiciliile lor, în localitatea componentă Sărata.

Copii trăiesc greu, lângă Bistrița
Copii trăiesc greu, lângă Bistrița

În urma verificărilor, părinții a doi dintre minori au fost sancționați contravențional pentru nesupravegherea copiilor, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 900 de lei, conform legislației privind ordinea publică.

Autoritățile au precizat că familiile copiilor provin din medii defavorizate și beneficiază de sprijin social. Pentru prevenirea unor situații similare, cazul a fost preluat de asistenții sociali, care vor monitoriza familiile și vor face vizite periodice.

Bonurile au fost recuperate
Bonurile au fost recuperate

”Lecția dură din parcarea unui supermarket: când un gest responsabil este sancționat prin violență !

Un gest simplu și responsabil, făcut de un copil, s-a transformat într-o experiență traumatizantă pentru acesta.

În 21 ianuarie, un minor, trimis de părinți să recicleze ambalaje la aparatul de pe strada Vasile Conta ( Lidl ), a fost deposedat prin intimidare de bonurile valorice obținute.

În timp ce introducea ambalajele, un grup de 7 minori, cu vârste între 7 și 15 ani, l-au înconjurat, l-au împins și i-au sustras bonurile, plecând imediat.

Părinții ne-au sesizat incidentul, iar colegii noștri au intervenit de urgență. Minorii au fost identificați rapid, iar bonurile recuperate.

Dar nu ne-am oprit aici. Azi, 23 ianuarie, colegii noștri au solicitat ca un inspector din cadrul Direcției de Asistență Socială să îi însoțească la domiciliile minorilor din Sărata pentru o evaluare socială. S-a constatat că familiile beneficiază deja de sprijin material din partea statului, ce constă în alocațiile copiilor, venitul minim de incluziune și ajutoare de încălzire.

Pentru a preveni repetarea unor astfel de fapte, familiile vor rămâne sub monitorizarea strictă a asistenților sociali, care vor efectua vizite periodice la domiciliu.

Totodată, părinții au fost sancționați conform Legii nr. 61/1991 pentru nesupravegherea minorilor, primind 2 amenzi în valoare totală de 900 lei.

Neajunsurile pot explica multe, dar nu justifică furtul și violența, iar responsabilitatea față de copii nu este opțională.

Casa în care locuiesc cei cinci copii
Casa în care locuiesc cei cinci copii

Dincolo de sancțiuni, sperăm că am redat copilului încrederea că faptele bune nu sunt „pedepsite” de cei din jur.

Strada nu trebuie să fie un loc al intimidării, iar noi suntem în teren pentru a ne asigura de acest lucru.Dacă sunteți martorii unor astfel de incidente, vă rugăm să sesizați imediat Dispeceratul Poliției Locale la 0263/239.376”, anunță Poliția Locală Bistrița.