Apel umanitar urgent pentru un salvamontist din Sinaia. Ștefan, în vârstă de 30 de ani, cel care a salvat zeci de vieți pe munte, are acum nevoie de ajutor pentru a supraviețui

Un apel umanitar emoționant vine din partea comunității montane și a colegilor din cadrul Salvamont România. Geană Ștefan, salvamontist din Sinaia, în vârstă de doar 30 de ani, se află în cea mai grea luptă a vieții sale, după ce a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală agresivă.

Pentru salvamontist, muntele a fost dintotdeauna acasă, iar salvarea de vieți o misiune asumată cu responsabilitate și curaj. Ani la rând, a intervenit în condiții extreme pe crestele Bucegilor, readucând oameni în siguranță. Astăzi, însă, se confruntă cu un obstacol pe care nu îl poate depăși singur.

Medicii au stabilit că intervenția chirurgicală de care are nevoie este extrem de complexă și nu poate fi realizată în sistemul medical de stat din România. Timpul este un factor critic, iar fără o operație de urgență șansele de supraviețuire sunt minime. Singura soluție rămâne o clinică privată specializată, însă costurile depășesc cu mult posibilitățile sale financiare. Pentru a putea continua tratamentul, este necesară o sumă de aproximativ 10.000 de euro.

Cei care doresc să îl sprijine pe Ștefan o pot face prin donații, sponsorizări sau redirecționări, accesând platforma oficială Salvamont România. De asemenea, a fost pus la dispoziție și un cont bancar pentru donații directe, în cadrul Asociației Naționale a Salvatorilor Montani.

Ștefan este salvamontist de o viață
Ștefan este salvamontist de o viață

Reprezentanții Salvamont atrag atenția și asupra verificării finalizării donațiilor realizate prin platforma Galantom, precizând că persoanele ale căror plăți nu s-au finalizat vor fi informate prin email.

Ștefan a fost, ani la rând, cel care a vegheat asupra noastră pe potecile muntelui. Astăzi, este rândul nostru să nu îl lăsăm singur. Orice contribuție, indiferent de valoare, poate face diferența dintre viață și moarte și îi poate oferi șansa de a se întoarce acolo unde îi este locul – pe munte.

”Apel umanitar urgent – salvatorii au nevoie, la rândul lor, de sprijin

Pentru Ștefan, muntele a fost dintotdeauna acasă, iar salvarea de vieți o misiune asumată cu responsabilitate și curaj. Astăzi, însă, se află în fața unui obstacol pe care nu îl poate depăși singur. Geană Ștefan, salvamontist din Sinaia, în vârstă de doar 30 de ani, cunoscut pentru numeroasele intervenții prin care a readus oameni în siguranță de pe crestele Bucegilor, duce acum cea mai grea luptă a vieții sale.

Diagnosticul primit este unul extrem de sever: o tumoră cerebrală agresivă. Din păcate, complexitatea cazului face imposibilă realizarea intervenției necesare în sistemul medical de stat din România. Timpul este un factor critic, iar medicii au fost cât se poate de clari: fără o intervenție chirurgicală de urgență, șansele de supraviețuire sunt minime.

tumoră cerebrală agresivă
tumoră cerebrală agresivă

Singura opțiune viabilă rămâne o clinică privată specializată, însă costurile operației și ale tratamentului depășesc cu mult posibilitățile sale financiare. Pentru a putea continua demersurile medicale, mai este necesară o sumă de aproximativ 10.000 de euro.

Ștefan a fost, ani la rând, cel care a vegheat asupra noastră pe potecile muntelui. Astăzi, este rândul nostru să nu îl lăsăm singur în fața acestei încercări. Orice contribuție, indiferent de valoare, reprezintă un pas concret spre viață pentru el.

Sprijinul poate fi oferit prin donație, sponsorizare sau redirecționare, accesând platforma oficială Salvamont România: https://www.salvamontromania.ro/vreau-sa-ajut.php.

De asemenea, distribuirea acestui apel poate ajunge la persoana sau instituția care va face diferența decisivă.

Ștefan a salvat zeci de vieți. Singura viață pe care nu o poate salva singur este, acum, propria lui viață. Vă rugăm să îi fiți alături și să îi oferim, împreună, șansa de a se întoarce pe munte și de a se bucura de anii care îi stau înainte.

Vă mulțumim pentru solidaritate și sprijin.

Pentru cei dintre dumneavoastră care ați cerut si contul direct ASOCIATIA NATIONALA A S.M.D.RRO02 RNCB 0053 0091 6117 0018RNCBROBU.

De asemenea , pentru cei care faceti donația prin platforma Galantom va rugam sa verificați finalizarea operațiunii si daca nu apare eroarea la final.

Pentru încercările de donație de pe platforma care apar nereușite o sa va transmitem un email de informare . Mulțumim mult pentru ca sunteti alaturi de Ștefan si de Salvamont Romania!