FOTO-VIDEO. Scandal sexual în PNL. Un primar acuzat că a trimis imagini indecente unei fete de 13 ani. Instanța a emis ordin de protecție

Un primar PNL din județul Giurgiu se află în centrul unui scandal grav, după ce a fost acuzat că a trimis, printr-o rețea de socializare, imagini cu caracter indecent unei fete de doar 13 ani. În urma sesizării făcute de familie, instanța a decis emiterea unui ordin de protecție, care îi interzice edilului orice contact cu minora și cu părinții acesteia.

Judecătoria a stabilit că primarul PNL, al comunei Izvoarele, Cazacu Silviu Marius, nu are voie să se apropie la mai puțin de 50 de metri de copil și de familia sa, nici să o contacteze direct sau indirect. Măsura a fost luată pentru o perioadă de șase luni, iar încălcarea ordinului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare.

„Admite, în parte, cererea de chemare în judecată având ca obiect ordin de protecţie privind pe reclamanţii (…), (…) şi (…)  prin reprezentant legal (…) şi pe pârâtul Cazacu Silviu Marius. Emite prezentul ordin de protecţie în favoarea reclamanţilor pentru o durată de 6 luni de la data pronunţării prezentei sentinţe”, este decizia Judecătoriei Giurgiu.

Cum a ieșit la iveală cazul

Totul a început după ce mama fetei a observat schimbări în comportamentul copilului și a verificat telefonul acesteia. În urma mesajelor descoperite, părinții au constatat că fata purta o conversație online cu primarul și că ar fi primit o imagine cu conținut indecent. Familia a alertat autoritățile.

Primarul PNL din Izvoarele
Primarul PNL din Izvoarele

Reacția primarului

Edilul PNL susține că nu știa că persoana cu care discuta este minoră și că fotografia ar fi fost trimisă „din greșeală”. El afirmă că nu s-a întâlnit niciodată cu fata și că și-a cerut scuze după ce a aflat vârsta acesteia.

Primarul a anunțat că s-a autosuspendat din toate funcțiile politice din partid, dar a precizat că rămâne în funcția de primar, spunând că dorește să își apere numele și familia.

Părinţii au aflat de conversaţii

„Am văzut o schimbare la copil, din punctul meu de vedere în rău. Nu mai era acelaşi copil zâmbitor, deschis. Am luat telefonul şi i-am spus că nu îi mai dau telefonul.

Să mi-l deblocheze. Am găsit poze cu domnul primar. Poze indecente, mesaje, unde îi cerea să se dezbrace, să se întâlnească”, povesteşte mama fetei.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

Dosar penal și anchetă în desfășurare

Pe lângă ordinul de protecție, în acest caz a fost deschis și un dosar penal, iar ancheta este în plină desfășurare. Primarul PNL a contestat în instanță măsura ordinului de protecție.

Scandalul a provocat reacții puternice în comunitatea locală și a readus în atenția publică problema protejării minorilor în mediul online.

Ordinul este valabil 6 luni, instanţa respingând solicitarea familiei fetei a acesta să fie valabil 12 luni. Instanţa a atras atenţia primarului pârât în cauză cu privire la faptul că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Onorariul avocatului desemnat pentru a asigura asistenţa juridică obligatorie a reclamanţilor, în cuantum de 2408 lei, dar şi onorariul avocatului desemnat pentru a asigura asistenţa juridică obligatorie a pârâtului, în cuantum de 602 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Potrivit datelor înscrise în portalul instanţelor de judecată, joi, primarul  Silviu Marius Cazacu a declarat apel la decizia prin care a fost emis ordin de protecţie împotriva sa.

Într-un mesaj postat pe Facebook, edilul vorbeşte despre „o încercare a vieţii” şi admite că la finalul lunii august şi începutul lunii septembrie anul trecut a intrat în contact cu „o persoană” pe Snapchat, neştiind că aceasta e minoră.

„Am făcut o greşeală la modul că am avut o conversaţie şi, din greşeală, am trimis şi o fotografie care nu trebuia să le trimit. Este o greşeală care o recunosc şi mi-o asum, (…) o greşeală care s-a oprit acolo, o greşeală care nu a continuat.

Eu niciodată nu m-am văzut cu acea persoană, eu niciodată nu m-am apropiat de acea persoană, eu niciodată nu am ameninţat acea persoană ba, din contră, mi-am cerut scuze nenumărate ori în momentul în care am aflat că acea persoană este minoră”, a transmis edilul pe Facebook.