
PSD îl susține pe ministrul justiției, Radu Marinescu, după ce acesta este acuzat că a plagiat 140 de pagini din lucrarea de doctorat
Scandal uriaș la Guvern: PSD spune că se încearcă înlăturarea ministrului Justiției, Radu Marinescu, înainte de numirea șefilor de parchete.
Partidul Social Democrat a reacționat dur în urma acuzațiilor de plagiat care îl vizează pe ministrul Justiției, Radu Marinescu, susținând că nu este vorba despre o dezbatere academică, ci despre o manevră politică.
PSD afirmă că se încearcă înlăturarea ministrului chiar înainte de momentul-cheie al numirii șefilor de parchete, într-un context extrem de sensibil pentru sistemul judiciar.
Potrivit poziției oficiale a partidului, atacurile la adresa lui Radu Marinescu ar fi apărut exact în momentul în care procedurile pentru desemnarea noii conducerii a parchetelor urmau să fie declanșate. Social-democrații susțin că presiunea mediatică nu urmărește clarificarea situației, ci blocarea unor decizii importante din Justiție.
PSD transmite că ministrul Justiției ar fi devenit o țintă tocmai pentru că a refuzat influențele politice în procesul de numire a procurorilor de rang înalt. În acest context, partidul vorbește despre o tentativă de destabilizare și despre o încercare de a forța schimbarea ministrului prin intermediul unui scandal public.
În paralel, acuzațiile privind teza de doctorat a lui Radu Marinescu au alimentat o dezbatere intensă în spațiul public. Cu toate acestea, PSD afirmă că procedurile academice de la momentul susținerii tezei au fost respectate și că folosirea acestui subiect în plină perioadă de decizii-cheie în Justiție este cel puțin suspectă.
Reprezentanții partidului spun că nu vor accepta ca Justiția să fie influențată prin presiuni publice și că își mențin sprijinul politic pentru ministru în fața acestui scandal.

”PSD îl susține fără rezerve pe ministrul Justiției Radu Marinescu și condamnă manevra josnică prin care acesta a fost acuzat de plagiat, imediat după ce a anunțat că numirile șefilor la parchetele de rang înalt nu vor fi de natură politică.
Este în mod evident un atac politic menit să determine înlăturarea ministrului. Dacă demersul ar fi fost de bună credință, acuzațiile la adresa ministrului ar fi fost formulate în momentul numirii sale la conducerea Ministerului Justiției, nu fix acum când a declanșat procedurile legale pentru numirea șefilor de parchete, afirmând că nu va permite imixtiuni politice!
În privința acuzației de plagiat, ministrul Justiției Radu Marinescu nu se află deloc în situația altor demnitari vizați de învinuiri asemănătoare. Lucrarea sa de doctorat a fost deja validată de Comisia de doctorat și CNATDCU, care au considerat că textul a respectat normele academice și legislația în vigoare la acel moment.
Nu poți acuza pe cineva că a încălcat o lege care nu era în vigoare la acel moment! O persoană nu se poate substitui instituțiilor în drept ale statului și nu poate da verdicte care contrazic în mod vădit hotărârile oficiale ale acestor instanțe, cu atât mai puțin atunci când persoana în cauză este ea însăși o impostoare și și-a plagiat propria lucrare de licență.
Ca atare, PSD îi acordă ministrului Radu Marinescu susținerea politică totală pentru îndeplinirea mandatului și se va opune categoric oricăror tentative de subordonare politică a Justiției”, anunță social-democrații.
”De ce acum? De ce eu?
Într-un articol defăimător și plin de contradicții, care reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate (avocatul interlopilor , impus ministru de clanuri cu interese obscure etc) , articol care insistă repetat pe procedura privind selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă (a propos de de ce eu și de ce acum), fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft, dna jurnalist Sercan Emilia ma acuza de plagiat în lucrarea de doctorat, lucru pe care eu nu l-am făcut!
Ar fi de spus următoarele:
Am absolvit, ca șef de promoție, cu studii la zi și fără vreo întrerupere, Facultatea de drept a Universității de stat din Craiova.
Am intrat, imediat după absolvirea facultățiii ,în avocatură și am profesat neîntrerupt timp de treizeci de ani ca avocat în cadrul Baroului Dolj, competența mea profesională fiind recunoscută și prin alegerea în organele de conducere ale profesiei, pentru mai multe mandate succesive. Am reprezentat Baroul Dolj inclusiv pe plan internațional în cadrul Federației Barourilor Europene.
În urmă cu aproximativ 17 ani, am elaborat, în cadrul aceleiași prestigioase facultăți de drept de stat,teza de doctorat ,sub coordonarea regretatului academician profesor universitar doctor Ion Dogaru. Am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică , în conformitate cu legislația din acel moment, teza fiind evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU, conform tuturor rigorilor, fără a mi se semnala vreo neconformitate.
Precizez și că nu dețin o catedră universitară, sunt doar colaborator extern (cadrul didactic asociat) al Universității din Craiova.

Cu privire la susținerile doamnei jurnaliste Șercan, despre dubii vizând standardele de etică, de calitate științifică ale lucrării, precum și de legalitate, este necesar să precizez ca respectivele standarde s-au stabilit și validat de către Comisia de doctorat si CNATDCU, conform legii atunci în vigoare.
În măsura în care cineva le contestă, chiar și după aproape 20 de ani , are posibilitatea deplina să se adreseze organismelor in drept, conform legii, adevărul neputând fi sinonim cu simple alegații mediatice, chiar bizare (as fi plagiat dar în subsol apare ca sunt citate opere ale autorilor din care s-ar fi inspirat și pe care i-au citat și autorii despre care se susține ca ar fi fost preluați , unele texte sunt de fapt reformulate juridic așadar nu preluate copy paste cum suna acuzația dar ar putea exista chipurile o conspirație cu complici, intermediari sau chiar o lucrare neidentificată plagiată, ca as fi plagiat istoria probelor, care e de fapt una singură sau alte chestiuni de acest fel, de unanimitate conceptuală juridică, ca am fi prezentat spețe mai vechi în condițiile în care tratăm despre codurile vechi etc).
Amintesc în acest cadru și ca, potrivit deciziei nr. 364, din 8 iunie 2022 , a Curții Constituționale (obligatorie), aceste standarde nu pot fi reexaminate cu relevanță juridică, în contextul succesiunii în timp a legilor, sub aspectul valorii științifice a lucrării, neexistând niciun temei constituțional sau legal în acest sens.
Competența mea profesională poate fi judecată prin cariera mea juridică de trei decenii, fără abateri și cu succese profesionale recunoscute, iar în mandatul ministerial prin evaluarea pe care o face Parlamentul, care a învestit acest guvern.
Vă mulțumesc!”, a spus ministrul.


