BOMBĂ. Anunțul lui Donald Trump: Dictatorul venezuelean Nicolas Maduro și soția sa au fost capturați de trupele americane

Preşedintele american Donald Trump confirmă, sâmbătă, că SUA au atacat Venezuela şi susţine că preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, şi soţia sa „au fost capturaţi şi scoşi din ţară”.

„Statele Unite ale Americii au desfăşurat cu succes o operaţiune de amploare împotriva Venezuelei şi a liderului său, preşedintele Nicolas Maduro, care a fost capturat împreună cu soţia sa şi transportat cu avionul în afara ţării”, a scris Trump.

Explozii masive la Caracas
Explozii masive la Caracas

Statele Unite îl acuză de mult timp pe Nicolás Maduro că ar conduce o organizaţie internaţională de trafic de droguri, lucru pe care Maduro îl neagă.

Trump confirmă că l-a capturat pe dictator
Trump confirmă că l-a capturat pe dictator

Trump nu a dat mai multe detalii despre modul în care Maduro a fost capturat sau unde a fost dus, iar guvernul venezuelean nu a confirmat încă acest lucru, scrie BBC.

Statele Unite ofereau o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru informaţii care să ducă la arestarea lui Maduro.

Acest lucru, împreună cu consolidarea militară masivă din regiune din ultimele luni, a fost interpretat ca o încurajare pentru cei din interiorul ţării să se întoarcă împotriva liderului venezuelean.