
CAZ ȘOCANT la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina. Angajat reținut 24 de ore, pentru tentativă de viol asupra unui elev
Un angajat al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar penal privind tentativă de viol asupra unui elev al unității de învățământ postliceal.
Sesizarea a fost făcută de reprezentanții școlii de Poliție, după ce tânărul a relatat incidentul, iar polițiștii din județul Prahova au demarat cercetările sub coordonarea Parchetului, lucrând pentru a stabili toate împrejurările faptei și rolul persoanei reținute.

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, angajat al școlii și încadrat ca personal al Ministerului de Afaceri Interne, a fost condus la audieri, iar față de el a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să se analizeze oportunitatea luării unei alte măsuri preventive, anunță agerpres.ro.
Anchetatorii continuă investigațiile pentru a clarifica detaliile situației și pentru a stabili în mod legal dacă faptele imputate se confirmă și ce sancțiuni legale vor fi aplicate.


