
Rujeolă explozivă în România: 35.718 îmbolnăviri și 30 de decese până la finalul lui noiembrie
România se confruntă cu unul dintre cele mai grave valuri de rujeolă din ultimul deceniu. În perioada 1 ianuarie 2023 – 30 noiembrie 2025 au fost confirmate 35.718 cazuri la nivel național, iar boala a provocat 30 de decese, majoritatea în rândul persoanelor vulnerabile și al copiilor nevaccinați.
Situația devine și mai alarmantă în contextul în care peste 29.000 dintre cei infectați nu primiseră nicio doză de vaccin ROR. Cifrele arată direct impactul scăderii acoperirii vaccinale și consecințele grave ale refuzului vaccinării. Specialiștii avertizează că rujeola continuă să circule agresiv în comunități, iar lipsa imunizării favorizează transmiterea accelerată a virusului.
În mai multe județe au fost raportate focare active, iar unitățile sanitare au înregistrat creșteri constante ale internărilor în rândul copiilor mici. În unele zone, capacitatea secțiilor de boli infecțioase a fost serios pusă la încercare, arată un raport al INSP.
”În perioada 01.01.2023 – 30.11.2025, în România au fost notificate 35.718 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 30 de decese (5 în Municipiul Bucureşti, 4 în judeţul Braşov, 3 în judeţul Giurgiu, câte 2 în judeţele Argeş, Iaşi, Suceava, Satu Mare şi câte 1 în judeţele: Mureş, Sibiu, Buzău, Constanţa, Alba, Ialomiţa, Vaslui, Bacău, Bihor şi Botoşani)”, anjunţă, marţi, INSP.
Autoritățile sanitare atrag atenția că singura metodă eficientă de protecție rămâne vaccinarea, mai ales în rândul copiilor, unde acoperirea a scăzut constant în ultimii ani. Lipsa imunizării, combinată cu circulația intensă a virusului, a transformat rujeola într-o problemă majoră de sănătate publică.

Epidemiologii avertizează că, fără o campanie rapidă de recuperare vaccinală, numărul cazurilor poate continua să crească în lunile următoare, cu riscul apariției unor noi decese, în special în rândul celor foarte mici sau cu afecțiuni preexistente.


