
VIDEO. ALERTĂ. Colete de Crăciun cu arme letale și droguri descoperite în Bistrița-Năsăud
Ministerul Afacerilor Interne (MAI), polițiștii din județul Bistrița‑Năsăud au intervenit după ce doi bărbaţi au ridicat un colet expediat din Spania, în interiorul căruia se aflau două arme lungi letale – una pentru tir sportiv și alta pentru vânătoare –, un amortizor și un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, alături de substanțe interzise.
Este prima alertă de amploare de acest tip în sezonul cadourilor din acest an, iar MAI avertizează că metodele de transport ascuns devin tot mai ingenioase.
„Sezonul cadourilor e frumos, dar surprizele din pachete devin tot mai… creative”, a declarat instituția într-o postare oficială.
Ancheta continuă pentru identificarea întregii rețele implicate în expedierea și distribuirea coletelor cu conținut ilegal. Autoritățile verifică atât traseul internaţional al expedierii, cât şi firmele de curierat folosite în această operaţiune. Mai mult, se verifică dacă astfel de incidente s-au produs şi în alte judeţe sau dacă există tipare ce pot fi contracarate în timp util.
”Ce mai găsim prin coletele din perioada sărbătorilor… (…nu doar pulovere și fursecuri.)
Sezonul cadourilor e frumos, dar surprizele din colete devin tot mai… creative.
Dacă în anii trecuți găseam mingi antistres și luminițe LED, anul acesta am trecut la „nivelul hard”: arme letale, dispozitive de vedere pe timp de noapte, amortizoare, …și, în alte cazuri, „plante exotice” pe care nu le găsești în niciun garden center legal.
Nu știm ce listă de dorințe aveți pentru Moș Crăciun, dar vă asigurăm că nouă, Moșul ne- a adus scannere.
Colegii noștri de la Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfăcut recent un colet care părea obișnuit.
Surpriză: înăuntru nu era „Secret Santa”, era dosar penal cu livrare rapidă.
Unul dintre destinatari a încercat să fugă, însă curierul poate întârzia. Poliția – niciodată.
Recomandarea MAI, ediția de iarnă:
• Dacă vreți să trimiteți cadouri, trimiteți chestii simple: cozonac, șosete, o cană simpatică.

• Dacă trimiteți arme sau droguri… surpriza va fi pentru voi. • Iar „tracking number”-ul se transformă foarte ușor în „dosar penal”.
Sărbători liniștite, legale și fără „arome speciale” în colete!”, a anunțat Poliția.
Cazul ridică semne de întrebare privind securitatea coletelor în perioada sărbătorilor, importanţa verificărilor vamale şi modul în care pachetele pot fi folosite pentru transportul de obiecte interzise.
În contextul apropierii Crăciunului, poliţia lansează un apel către cetăţeni să fie prudenţi: dacă expediază sau primesc colete, să evite surprizele care pot transforma bucuria în dosar penal.


