
Sun Plaza deschide oficial sezonul sărbătorilor de iarnă cu aprinderea luminițelor de Crăciun și un concert Rareș și Theo Rose
Sun Plaza îi invită pe toți bucureștenii la unul dintre cele mai așteptate momente ale sfârșitului de an: aprinderea luminițelor de Crăciun. Pe 20 noiembrie, de la ora 19:00, centrul comercial din sudul Capitalei va marca oficial începutul sezonului sărbătorilor de iarnă, printr-un eveniment festiv desfășurat pe Esplanada Sud. Atmosfera magică va fi completată de un concert memorabil susținut de Rareș și Theo Rose, două dintre cele mai îndrăgite voci ale momentului.
Ajuns la cea de-a 15-a ediție, evenimentul de aprindere a luminițelor este deja o tradiție la Sun Plaza, așteptată an de an de familii, prieteni și comunitatea din zonă. Sute de vizitatori se adună pentru a trăi emoția colectivă a pornirii instalațiilor luminoase și pentru a intra în spiritul Crăciunului, într-un decor spectaculos, plin de strălucire.
Ca în fiecare an, și de această dată, momentul aprinderii va fi marcat și de un concert live. Rareș, artistul care a cucerit publicul cu stilul său fresh și piesele cu energie pozitivă, și Theo Rose, una dintre cele mai carismatice și versatile prezențe din muzica românească actuală, vor aduce un show plin de energie, emoție și ritm, potrivit pentru toate vârstele.
„Aprinderea luminițelor de Crăciun este, pentru noi, mai mult decât un eveniment, este un moment cu valoare specială prin care celebrăm comunitatea, tradiția și emoția sărbătorilor.
Ne bucurăm că am ajuns la cea de-a 15-a ediție și, cu această importantă ocazie, le oferim vizitatorilor noștri o experiență festivă completă, alături de doi artiști apreciați și de un decor spectaculos de Crăciun,” au transmis reprezentanții Sun Plaza.
Evenimentul se desfășoară în aer liber, pe Esplanada Sud, iar accesul este gratuit. Sun Plaza îi așteaptă pe toți cei care își doresc să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă cu emoție, lumină și muzică live.
Despre Sun Plaza
Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri.
În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, cu modificări la nivel de design și adăugarea unei aripi noi. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară. Centrul comercial este deținut de către CPI Property Group și administrat de către CBRE România.


