ULTIMA ORĂ. Doliu în lumea monahală: a murit unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României

Comunitatea monahală din România este în doliu după trecerea la cele veșnice a ieroschimonahului Simeon Zaharia, una dintre cele mai luminoase și respectate figuri duhovnicești ale Mănăstirii Sihăstria. Părintele s-a stins din viață la venerabila vârstă de 95 de ani, lăsând în urmă o moștenire spirituală impresionantă, clădită în peste șapte decenii de slujire neîntreruptă.

O viață închinată rugăciunii și slujirii aproapelui

Născut în anul 1928, într-o familie simplă din județul Iași, viitorul duhovnic a simțit încă din tinerețe chemarea spre viața monahală. La doar 26 de ani a pășit pentru prima dată pragul Mănăstirii Sihăstria, locul care avea să-i devină pentru tot restul vieții casă, altar și spațiu de formare duhovnicească.

Călugărit în anii ’50, părintele Simeon a trecut prin toate ascultările posibile: a fost eclesiarh, slujitor, povățuitor și, mai ales, duhovnic – o misiune pe care a împlinit-o până în ultimele zile cu o rară răbdare, blândețe și discernământ. Pentru cei care îl întâlneau, părintele era o prezență liniștitoare, un om cu vorbă puțină, dar cu sfat puternic, capabil să ofere echilibru în cele mai grele momente ale vieții credincioșilor.

Experiență acumulată pe drumul monahilor mari

De-a lungul anilor, părintele Simeon a viețuit și în alte așezăminte monahale, inclusiv în Sfântul Munte Athos, unde a deprins rânduieli, nevoințe și învățături care i-au marcat profund trăirea duhovnicească.

Cei care l-au cunoscut spun că întoarcerea sa în țară a fost însoțită de o maturitate spirituală aparte, care avea să-l transforme într-unul dintre cei mai căutați duhovnici ai Moldovei.

La Sihăstria, părintele și-a continuat viața în aceeași discreție caracteristică lui. Rareori vorbea despre sine, evitând cu grijă orice fel de expunere publică. Pentru el, adevărata misiune era aceea de a asculta, de a sfătui și de a vindeca suflete aflate în căutarea păcii.

„Oamenii plecau altfel după ce îl întâlneau”

Mărturiile credincioșilor consemnează că părintele Simeon avea darul de a liniști, de a aduce claritate acolo unde era confuzie și de a insufla speranță în mijlocul durerii. Mulți spuneau că, după numai câteva minute de discuție cu el, simțeau o ușurare pe care nu o puteau explica în cuvinte.

Duminicile și sărbătorile îl găseau adesea în chilia sa modestă, înconjurat de oameni de toate vârstele, de la tineri în derivă până la bătrâni împovărați, toți venind pentru un sfat, o rugăciune sau un cuvânt de încurajare. Deși era cunoscut în toată țara, părintele a refuzat sistematic orice formă de mediatizare, preferând discreția și simplitatea.

Ultimii ani – o viață liniștită într-o chilie tăcută

În ultimii ani, sănătatea părintelui s-a fragilizat, însă nu a renunțat la pravila sa zilnică. Se ruga mult, îi primea pe cei care îl vizitau și făcea tot ce putea pentru a rămâne aproape de oameni. Moartea sa a survenit în mod liniștit, așa cum a trăit întreaga viață: fără zgomot, fără teamă, într-o pace deplină.

Pregătiri pentru slujba de înmormântare

Obștea Mănăstirii Sihăstria a anunțat că trupul neînsuflețit al părintelui va fi depus în biserica mare a mănăstirii, pentru ca cei care l-au iubit și respectat să își poată lua rămas-bun. Slujba de înmormântare va fi oficiată în prezența unui sobor de preoți și a numeroșilor credincioși care l-au cunoscut direct sau indirect.

Monahii spun că trecerea sa la Domnul reprezintă o pierdere uriașă pentru întreaga comunitate, dar și o moștenire importantă, care va inspira generații întregi de tineri aflați la început de drum în viața monahală.

Un model de viață pentru cei rămași

Părintele Simeon Zaharia rămâne în memoria credincioșilor ca un exemplu de smerenie, răbdare și credință neclintită. Viața lui, trăită fără grabă și fără zgomot, este un testament discret, dar puternic: că adevărata lumină a credinței se vede în gesturile simple, în tăcerea înțeleaptă și în dragostea pentru aproapele.