Ultimul drum al lui Emeric Ienei, 88 de ani. O mare tăcere roș-albastră peste Oradea. Președintele Nicușor Dan și premierul Ungariei au trimis jerbe de flori.FOTO-VIDEO

Oradea a trăit sâmbătă o zi de lacrimi și recunoștință. Sicriul lui Emeric Ienei, omul care a învățat România să creadă că imposibilul se poate, a fost purtat pe ultimul drum sub privirile a peste o mie de oameni.

Cortegiul funerar cu trupul lui Emerich Ienei, a pornit încet, în sunet de clopote și aplauze, spre cimitirul Rulikowski.

Sicriul, așezat pe un afet de tun, a trecut printre torțe roșii aprinse, flăcări care au luminat tăcerea și au transformat durerea într-un omagiu.

În mulțime s-au strâns generații întregi: foști jucători ai Stelei, antrenori, prieteni, suporteri, oameni simpli care l-au iubit fără să-l fi cunoscut vreodată. Gabi Balint, Marius Lăcătuș, Ladislau Boloni, Anghel Iordănescu  toți au stat aliniați, în tăcere, în fața celui care le-a fost mentor și model.

Fiica sa a atins sicriul și și-a luat rămas bun în lacrimi, într-un moment care a făcut mulțimea să suspine. Apoi, o bucată din gazonul stadionului Ghencea – locul marilor victorii – a fost așezată în mormânt, ca legătură între trecut și eternitate.

Emeric Ienei a fost mai mult decât un antrenor. A fost o școală de viață, un spirit care a impus respect prin modestie și înțelepciune. În 1986 a ridicat Cupa Campionilor Europeni, dar adevărata lui victorie a fost în sufletele celor care l-au urmat.

Când cortegiul s-a oprit, aplauzele au izbucnit din nou. Un sunet de adio, un gest de dragoste pentru un om care nu a trăit pentru glorie, ci pentru echipă, pentru disciplină, pentru demnitate.

În seara aceea, Oradea a fost învăluită în liniște. Nu a fost doar o înmormântare, ci o lecție despre loialitate, onoare și memorie, ebihoreanul.ro.

Pentru că oamenii ca Emeric Ienei nu mor. Ei doar se mută în inimile celor care au învățat de la ei ce înseamnă să nu renunți niciodată.

Deschide pe Facebook