
Cătălin Predoiu, la Forumul Transatlantic pentru Energie de la Atena. România își consolidează parteneriatul strategic cu SUA în domeniul securității energetice
Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă în perioada 5–7 noiembrie 2025 la cea de-a șasea reuniune ministerială a Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei (P–TEC), care se desfășoară la Atena.
Forumul reunește lideri guvernamentali, oficiali americani și reprezentanți ai industriei energetice pentru a consolida cooperarea dintre Statele Unite, Uniunea Europeană și țările din Europa Centrală și de Est în domeniul securității energetice.
În cadrul evenimentului, Cătălin Predoiu va avea o serie de întâlniri bilaterale importante cu Doug Burgum, secretar al Departamentului de Interne al Statelor Unite și președinte al Consiliului Național de Dominanță Energetică, și cu Chris Wright, secretar al Departamentului Energiei al SUA.
Discuțiile vor viza cooperarea energetică, protejarea infrastructurii critice și reducerea dependenței Europei de resursele energetice rusești.
De asemenea, ministrul român va avea întrevederi cu alți oficiali americani, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale și ai marilor operatori din domeniul energiei, cu accent pe dezvoltarea proiectelor comune și atragerea de investiții strategice în regiune.
Parteneriatul P–TEC, coordonat de Departamentul Energiei al Statelor Unite, reprezintă o inițiativă majoră de cooperare transatlantică ce contribuie la întărirea securității energetice a Europei, diversificarea surselor de aprovizionare și protejarea infrastructurilor critice.
România, prin participarea la acest forum, își reafirmă angajamentul pentru o politică energetică responsabilă, bazată pe cooperare internațională și independență strategică, anunță MAI.


