
Procesiunea „Calea Sfinților” adună pelerini la București cu ocazia sărbătorii Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
Joi, în Capitală, are loc procesiunea „Calea Sfinților”, cu moaștele Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, precum și ale Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și ale Sfinții Împărați Constantin și Elena.

În intervalul 19–29 octombrie, Biserica Ortodoxă Română desfăşoară manifestări dedicate patronului spiritual al Capitalei. La acestea se adaugă şi evenimente speciale — inclusiv sfinţirea picturii de la Catedrala Naţională, programată cu participarea Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.

Pentru buna desfăşurare a pelerinajului, Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat restricţii de trafic între orele 12:00 şi 13:00 pe traseele implicate, precum şi interzicerea staționării pe Dealul Mitropoliei, Strada Regina Maria şi Strada 11 Iunie.
Procesiunea va fi împărțită în două coloane principale, care se vor reunit ulterior pe Dealul Patriarhiei:
Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală, pe traseul Strada Patriarhiei – Bulevardul Regina Maria – Piața Unirii (baza Dealului Patriarhiei).
A doua coloană va pornit de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou, pe traseul Strada Bibescu Vodă – Baza Dealului Patriarhiei.
Cele două coloane se vor unit la baza Dealului Patriarhiei, formând o singură procesiune solemnă, care va urca spre Catedrala Patriarhală, unde Patriarhul Daniel va întâmpina sfintele moaște.
Raclele cu moaștele au fost depuse spre închinare în Baldachinul Sfinților, amplasat pe Colina Patriarhiei, unde pelerinii se pot ruga în zilele următoare, anunță Patriarhia Română.


